Ce cere programa
La genul liric, programa de BAC are trei grupe de specii: lirica populară (doina, cântecul popular, colindul), poezia cultă (oda, elegia, meditația) și poezia de formă fixă (sonetul, rondelul, glosa). Curriculumul mai pune, cu asterisc, adică pentru profilul umanist, gazelul și haiku-ul; programa de BAC nu le numește. Texte recomandate: Glossă, Pe lângă plopii fără soț…, sonetul Când însuși glasul... (Eminescu) și Rondelul rozelor ce mor (Macedonski) în clasa a X-a; Umbra lui Mircea. La Cozia (Grigore Alexandrescu) și sonetul Afară-i toamnă... în clasa a XI-a.
Lirica populară
- Doina exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă sau de dragoste; e și o specie a folclorului muzical și a fost preluată de poezia cultă. Gheorghe Adamescu o numea „poezia lirică a poporului nostru”, cu aproape toată gama simțirilor; doinele „nu se recită, ci se cântă”. După sentimentul dominant, sunt doine de dor, de jale, de înstrăinare, de haiducie, de dragoste, de ciobănie, de cătănie. Versul are de obicei 7–8 silabe, ritm trohaic și rimă împerecheată; unele încep cu „frunză verde”. Originea cuvântului e nesigură. Pentru Alecsandri, doina era „cea mai vie espresie a sufletului românesc”.
- În Doina iubirii, culeasă de Alecsandri, vara trece și florile se duc, dar „Numai două nu se duc, / Nici se duc, nici se usuc”. O stea îi spune eului liric că, dacă iubita îl lasă să-i sărute „două flori” de pe față, el nu va muri, ci o va iubi „Cât or crește flori în lume”.
- Cântecul popular se cântă la petreceri și la șezători. Pentru MDTL, ca texte, doina și cântecul nu se deosebesc nici prin conținut, nici prin mijloace poetice, ci numai prin melodie: liberă și bogat ornamentată la doină, fixă la cântec. Manualul spune că cântecul se distinge de doină mai ales prin linia melodică și adaugă o diferență de text: doina poate fi și o improvizare, pe când cântecul are strofe cu structură regulată.
- Colindul e cântecul vechi al cetelor de copii, flăcăi sau adulți, de Crăciun și de Anul Nou. Adamescu observa că în colinde versul e mult mai neregulat decât în doină, iar rima e aproape neglijată; revin refrene ca „Florile dalbe, flori de măr”. Colindele religioase se numesc cântece de stea. Manualul îl socotește specie lirică cu elemente epice, MDTL îl trece la epica populară. Pentru nume, MDTL dă slava veche kolenda și trimite la latinescul kalendae, „ziua întâi a anului la romani”; manualul îl derivă direct din latinescul kalendae. Printre autorii care au cultivat colindul, manualul îl numește pe Eminescu, cu Colinde, colinde! / E vremea colindelor…
Poezia cultă
| Specia | Ce exprimă | Exemple |
|---|
| oda | elogiu, entuziasm, admirație pentru persoane, fapte eroice, idealuri | Umbra lui Mircea. La Cozia, odă eroică după MDTL |
| elegia | tristețe, regret, melancolie, durere | Pe lângă plopii fără soț..., Mai am un singur dor, O, mamă... |
| meditația | reflecție filozofică despre existența și condiția umană | La steaua, Memento mori, Ruinele Târgoviștei |
- Numele odei vine din grecescul ode, „cântec”. În Antichitate, oda a fost ilustrată de Pindar, care îi slăvea pe învingătorii olimpici, și de Horațiu. Începe de obicei cu o invocație retorică, iar ultima strofă aduce adesea un îndemn.
- Elegia (gr. elegeia, „cântec de doliu”) era la greci și la romani poezie în distihuri, pentru jalea funebră; apoi au apărut elegii erotice, filozofice, patriotice. În Pe lângă plopii fără soț..., publicată în Familia în 1883, eul liric spune că o singură zi i-ar fi ajuns: „O zi din viață să-mi fi dat, / O zi mi-era de-ajuns”. Adamescu numește bocetele „elegiile poporului”.
- Meditația s-a dezvoltat în romantism; manualul îl socotește pe Lamartine creatorul ei. Același poem poate primi două nume: Umbra lui Mircea. La Cozia e meditație pentru manualul de clasa a X-a și odă eroică pentru MDTL. Poemul pornește de la umbrele turnurilor peste valurile care izbesc zidul mănăstirii; se lasă noaptea, iar în „ceasul nălucirii” din mormânt iese o fantomă încoronată. Poetul îi aduce apoi închinarea „Sărutare, umbră veche!”.
Poezia de formă fixă
| Specia | Structura | Exemplu |
|---|
| sonetul | 14 versuri: două catrene cu rimă îmbrățișată, două terține cu rimă liberă; ultimul vers, adesea o concluzie | Afară-i toamnă... (Eminescu) |
| rondelul | 13 versuri pe două rime; versurile 1–2 revin ca 7–8, iar ultimul vers repetă primul | Rondelul rozelor ce mor (Macedonski) |
| glosa | după strofa-temă, câte o strofă pentru fiecare vers al ei, încheiată cu acel vers; ultima strofă reia strofa-temă în ordine inversă | Glossă (Eminescu) |
- Sonetul apare în secolul al XIII-lea: Dicționarul enciclopedic (DE) numește primii autori în Italia, la școala siciliană, și în Franța, la trubadurii provensali; l-au cultivat apoi Dante și Petrarca. După MDTL, versul sonetului românesc și al celui italian are 11 silabe, în ritm iambic (endecasilab iambic).
- Rondelul vine din poezia medievală franceză; la noi îl folosește Macedonski, în Poema rondelurilor (1927). În Rondelul rozelor ce mor, „E vremea rozelor ce mor” e versul 1, 7 și 13, iar toate rimele sunt în „-or” sau „-ine”.
- Glosa are un fond sentențios, filozofic; glosa „de tip german” a lui Eminescu are zece strofe. Glossă începe și se încheie cu „Vreme trece, vreme vine”.
La examen
La itemii despre apartenența la gen sau specie, fiecare teză are o trăsătură a speciei (raționamentul) și un citat care o arată. Baremele ANCE dau un singur punct raționamentului fără exemplu și niciunul citatului fără raționament.
