Ce cere programa
La genul liric, clasa a X-a, programa de BAC cere trei lucruri: eul liric (stările și ipostazele lui), elementele de structură ale textului poetic (temă, motiv, laitmotiv) și elementele de prozodie (rimă, ritm, strofă, vers alb). La examen, aceleași noțiuni revin în itemi care cer să numești o stare a eului liric, cu o referință la text, sau să analizezi un motiv literar comparat cu alt text din literatura română.
Eul liric: stări și ipostaze
Eul liric nu e poetul însuși: e o convenție a textului poetic, o „voce” prin care autorul vorbește în poezie, fără să fie identică cu persoana lui reală. Mărcile ei sunt pronumele și verbele la persoana I, exclamațiile, interogațiile retorice, adresările directe. Manualul de clasa a X-a dă o listă lungă de ipostaze posibile: eul reflexiv/meditativ, contemplativ, apolinic, dionisiac, social, orfic, creator, individual sau colectiv.
Lirismul poate fi subiectiv, când eul liric vorbește direct, la persoana I, sau obiectiv, când poetul își proiectează trăirile printr-un eu imaginat sau prin personaje — manualul ia ca exemplu Lupta vieții de George Coșbuc, scrisă la persoana a III-a. În Mai am un singur dor, eul liric cere să fie lăsat să moară la marginea mării, cu codrul aproape și cu "somnul lin" — o ipostază a eului meditativ, care își acceptă senin sfârșitul.
Temă, motiv, laitmotiv
Tema e ideea principală dezvoltată într-un text; motivul e o unitate mai mică, care se repetă în mai multe texte diferite (motivul mării, al cărții, al trecerii timpului). Programa de BAC cere chiar un eseu pe tema „Trecerea timpului — motiv și temă în poezie”, pe baza a două texte lirice diferite, semn că cele două noțiuni se cer împreună.
Laitmotivul are două sensuri apropiate: manualul îl leagă de reiterarea insistentă a unui cuvânt în același text (un procedeu mai ales formal); dicționarul îi dă și un sens mai larg, de idee călăuzitoare, repetată și subliniată de mai multe ori într-o lucrare. În Rondelul rozelor ce mor de Alexandru Macedonski, versul „E vremea rozelor ce mor” se repetă ca primul, al șaptelea și al treisprezecelea vers al poeziei — un laitmotiv construit ca refren.
Elemente de prozodie
Versul e un rând dintr-o poezie; măsura, numărul lui de silabe. Strofele se grupează după numărul de versuri: monovers, distih, terțină, catren, cvintet, sextină, septimă, octavă. Rima e repetarea sunetelor finale a două sau mai multe versuri și poate fi împerecheată (aabb), îmbrățișată (abba), încrucișată (abab) sau monorimă (aaaa); în prima strofă din Rondelul rozelor ce mor, „mor” rimează cu „ușor”, iar „mine” cu „pline” — o rimă îmbrățișată; în primele patru versuri din Mai am un singur dor, „dor” rimează cu „mor”, iar „serii” cu „mării” — o rimă încrucișată. Ritmul e succesiunea de silabe accentuate și neaccentuate dintr-un vers, dată de piciorul metric: troheul (silabă accentuată + neaccentuată), iambul (neaccentuată + accentuată), amfibrahul, dactilul, anapestul. Versurile libere n-au o metrică fixă; versurile albe sunt pur și simplu lipsite de rimă.
La examen
În testul-exemplu al programei, itemul despre eul liric cere numirea unei stări (admirație, extaz, încredere, speranță, optimism, reverie etc.), susținută de referințe directe la text, și interpretarea ei — baremul dă 1 punct pentru numire, 2 puncte pentru referințele directe la text și 2 puncte pentru interpretarea stării. Itemul despre motivul literar cere motivul numit, aspectele lui specifice reperate în text și semnificația lui analizată în raport cu titlul poeziei, tot cu referințe directe la text — același barem dă 1 punct pentru identificarea motivului, 2 puncte pentru analiza semnificației lui și 2 puncte pentru raportarea lui la titlu.