Ce cere programa
Programa examenului de absolvire a gimnaziului numește la lectură „Text narativ: autor, narator, personaj, acțiune, cronotop” și „Narațiune la persoana I și la persoana a III-a”. Între rezultatele învățării sunt comentarea cronotopului unui text și transformarea unui text narat la persoana I în narațiune la persoana a III-a. Curriculumul le împarte pe clase: de la narator, personaj, acțiune, timp, spațiu în a V-a până la cronotopul din a VIII-a și indiciile lui în a IX-a. Itemii-model din program cer să extragi indicii de timp și spațiu, să rescrii secvența cu intriga, punctul culminant sau deznodământul și să susții ori să combați opinia autorului, a naratorului sau a personajului.
Narațiunea și elementele ei
Curriculumul numește narațiunea un mod de expunere, alături de dialog și descriere. DEX o definește ca expunere, relatare în formă literară a unui fapt sau eveniment, specifică genului epic. Un dicționar de termeni literari adaugă o deosebire utilă: obiectul descrierii se află în spațiu, obiectul narațiunii este desfășurarea faptelor în timp. Manualul clasei a V-a enumeră elementele narațiunii: un narator sau povestitor, acțiuni, personaje.
Autor și narator
- Autorul este persoana reală din spatele operei, cea care a gândit-o și a scris-o.
- Naratorul este „vocea” (cuvântul manualului clasei a IX-a) care spune povestea, reală sau inventată. Manualul clasei a V-a adaugă că el este un personaj fictiv, ales de autor să povestească.
- În ficțiune, între narator și autor nu se pune semnul egalității, nici când textul spune „eu”: acel „eu” este ficțional.
- Excepția sunt textele „de graniță”, de pildă memoriile, jurnalul, autobiografia (lista manualului se încheie cu „etc.”): după manualul clasei a IX-a, acolo naratorul se identifică cu autorul.
Acel manual deosebește patru situații: naratorul nu este indicat (narațiune la persoana a III-a); este indicat prin „eu” și verbe la persoana I (în acest caz „se apropie de autor”, dar în ficțiune tot nu se confundă cu el); nu are nume și nu spune „eu”, dar se simte în limbaj, de pildă printr-un ton ironic; are nume sau spune „eu” și se simte puternic în felul de a vorbi. Manualul clasei a VI-a adaugă că povestirea prezintă faptele din punctul de vedere al unui narator personaj ori martor.
Persoana I și persoana a III-a
| Persoana I | Persoana a III-a |
|---|
| Semnul | pronumele „eu” și verbe la persoana I | naratorul nu spune „eu” |
| Exemplu | „Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau…” (Creangă, Amintiri din copilărie) | „Era odată o capră care avea trei iezi.” (începutul din Creangă, Capra cu trei iezi) |
Persoana a III-a nu înseamnă neapărat un narator care nu se face simțit. Ca lectură a acestei lecții (nu a manualului): în D-l Goe... de Caragiale personajele sunt numite din afară, dar fraza „Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor…” poartă o voce; verbul importă e la persoana a III-a, iar pronumele ne trădează povestitorul. Capra cu trei iezi începe la persoana a III-a, dar povestea se încheie cu un povestitor care spune „eu”: „Și eram și eu acolo de față”. Un „eu” dintr-o replică nu schimbă nimic: când Goe spune „Eu vreau să vie!”, vorbește personajul, nu naratorul.
Programa cere transformarea unui text de la persoana I la persoana a III-a, dar nu dă pașii. Ce urmează este sfat practic al lecției: păstrezi faptele, ordinea și timpul verbelor, apoi
- 1)schimbi pronumele și verbele de persoana I (am plecat devine a plecat; m-a văzut devine l-a văzut sau a văzut-o; reflexivul m-am uitat devine s-a uitat; îmi devine îi);
- 2)dai un nume personajului care spunea „eu”, ca să nu se piardă cine face ce;
- 3)la sfârșit verifici că nu a rămas nicio formă de persoana I.
Personajul
Personajul ia parte la acțiunea operei; DEX îl definește ca fiecare dintre persoanele care figurează într-o operă literară. După locul în acțiune, manualul clasei a V-a distinge personaje principale (protagonist) și secundare; manualul clasei a IX-a adaugă episodice și figurante.
Acțiunea și momentele subiectului
Pentru DEX, acțiunea este desfășurarea întâmplărilor dintr-o operă (cu sinonimele fabulație și subiect); un dicționar de termeni literari o definește ca totalitatea faptelor și întâmplărilor dintr-o operă epică sau dramatică. Ea se împarte în momentele subiectului, cu denumirile din manualul clasei a VI-a:
| Momentul | Ce arată |
|---|
| expozițiunea (situația inițială) | începutul: cine sunt personajele, când și unde se petrece acțiunea |
| intriga (cauza acțiunii) | întâmplarea care pune acțiunea în mișcare |
| desfășurarea acțiunii | evenimentele care decurg, unul după altul, din intrigă |
| punctul culminant (situația dificilă) | vârful tensiunii |
| deznodământul (situația finală) | depășirea situației dificile și sfârșitul acțiunii, fericit sau trist |
Manualul clasei a V-a folosește alte nume pentru etape (situație inițială, cauza acțiunii, situație dificilă, situație finală) și are în plus etapa „depășirea situației dificile”. Învață-le pe amândouă.
Cronotopul
Cronotopul este legătura artistică dintre timp și spațiu într-un text literar; manualul clasei a VIII-a îl numește „conexiunea esențială a relațiilor temporale și spațiale”. Cuvântul vine din grecescul cronos (timp) și topos (loc), iar manualul spune că Mihail Bahtin a introdus termenul în circuitul larg literar.
Îl comentezi în doi pași. Mai întâi transcrii din text indiciile de timp (zile, ore, formule ca „într-o zi”) și de spațiu (locuri, drumuri). Apoi spui ce atmosferă conturează ele și de ce a ales autorul acest cadru, întrebări pe care le pun manualele clasei a V-a și a IX-a. Exemple de lectură ale lecției, nu din manual:
- D-l Goe...: timp precis („de 10 mai”, „opt fără zece a.m.”); locul de plecare rămâne nenumit („urbea X”), destinația este precisă (București).
- Capra cu trei iezi: timp fără dată precisă („Era odată”, „Într-o zi”).
- Amintiri din copilărie: la începutul părții I, povestitorul își așază amintirile în satul Humulești.
