Ce cere programa
La BAC, clasa a X-a, la domeniul „Limba română în dinamică”, programa cere stilistică funcțională: stilurile funcționale ale limbii și stilistica părților de vorbire. În practică, înseamnă două lucruri: să recunoști stilul în care e scris un text dat (funcția lui, trăsăturile, exemple din text) și să explici cum o parte de vorbire — un substantiv, un adjectiv, un verb — capătă, într-un text literar, o valoare expresivă dincolo de rolul ei gramatical. Curriculumul de liceu adaugă, pentru clasa a X-a, un rezultat concret al învățării: respectarea normelor în textele redactate în stiluri funcționale diferite — nu doar recunoașterea lor, și corectitudinea lor în scris.
Ce este un stil funcțional
Cuvântul „stil” vine de la stylus, condeiul cu care scriau romanii pe tăblițele de ceară; azi înseamnă felul propriu de exprimare al unei persoane sau al unui domeniu de activitate, iar stilistica e disciplina care îl studiază științific. Un stil funcțional nu e stilul personal al unui scriitor, ci felul în care limba literară comună se adaptează, ca mijloc de comunicare, la domeniul de activitate și la scopul concret al unui mesaj. În limba română sunt recunoscute cinci: științific, beletristic (artistic), oficial-administrativ, publicistic, colocvial — și altele, mai rar discutate, ca oratoric sau epistolar. Toate respectă patru calități generale: claritate, corectitudine, precizie, concizie.
Cele cinci stiluri
Stilul științific e impersonal și precis: termeni de specialitate, limbaj denotativ, fără figuri de stil — manuale, articole științifice. Stilul beletristic e opusul lui: limbaj conotativ, vocabular bogat, figuri de stil, caracter subiectiv — poezie, proză, teatru. Stilul oficial-administrativ comunică între cetățeni și autorități: neutru, impersonal, cu formule stereotipe — legi, cereri, regulamente. Stilul publicistic informează un public variat: vocabular divers, amestecă elemente din celelalte stiluri, apelează la citat și la imagini — știri, reportaje, interviuri. Stilul colocvial e al vorbirii zilnice: încărcătură afectivă, posibile abateri de la normă, termeni de argou, diminutive — conversații, mesaje.
Stilistica părților de vorbire
Dincolo de stilul întregului text, fiecare parte de vorbire poate căpăta, într-un text literar, o valoare stilistică ce rezultă din context, nu din gramatică. Substantivul, repetat obsesiv, devine cuvânt-cheie sau simbol; prin sens figurat, creează metafore. Adjectivul, prin încărcătura lui semantică, devine epitet și susține comparațiile și antitezele. Verbul creează, de regulă, imagini dinamice — mișcare, agitație, frământare interioară — sau contribuie la personificare ca figură de stil; valoarea lui stilistică ține adesea de modul și timpul ales (un prezent poate fi etern, iterativ sau istoric, după context). Adverbul și pronumele pot avea, la rândul lor, valori asemănătoare.
Cum se verifică la BAC
La BAC, unitatea e grupată, în tabelul de evaluare, cu relațiile logico-semantice dintre cuvinte, sub domeniul „Limba română în dinamică”, dar valoarea ei nu e aceeași la toate profilurile: la profilul umanist valorează 10 din cele 100 de puncte ale testului (cât și relațiile logico-semantice, separat); la profilul real, doar 5 din cele 100 (relațiile logico-semantice rămânând 10). Un tip de item cere să încadrezi un text dat într-un stil funcțional, numind două trăsături și ilustrându-le cu câte un citat — fiecare bucată punctată separat. Un altul cere să interpretezi valoarea stilistică a unui semn de punctuație sau a unui cuvânt dintr-un fragment, cu punctaj separat pentru identificarea gramaticală și pentru interpretarea efectului stilistic. La redactare, criteriul „corectitudinea stilistică” cere alegerea unui registru potrivit tipului de text cerut și scade punctaj pentru fiecare două greșeli de exprimare din eseu.