Istoria românilor și universală, BAC · Epoca antică

Criza societății antice: puterea imperială, reformele, economia

Criza societății antice (secolele III–V) e temă de BAC la istorie: puterea imperială, reformele lui Dioclețian și Constantin, criza economică. Aici ai anii, termenii și formele ei, cu trimitere la manual și la programă.

Ce cere programa
Ce trebuie să știi
Video
Cartonașe
Testul temei
La examen
Surse

Ce trebuie să știi

Ce cere programa
Programa de BAC numește tema „Criza societății antice și formele ei de manifestare” în capitolul Epoca antică și dă termenul „anarhie militară” printre noțiunile ei specifice. Un exemplu de sarcină al programei: să descrii, cu ajutorul hărții, un proces istoric din spațiul european de la sfârșitul Antichității. Dintre personalitățile epocii antice cerute de programă, criza îl aduce în prim-plan pe Constantin cel Mare.

O criză cu mai multe fețe
Începând cu secolele III–V d.Hr., lumea antică trece printr-o criză profundă: relațiile sclavagiste se descompun, apar frământări sociale puternice, iar atacurile popoarelor migratoare asupra Imperiului Roman se înmulțesc. Criza se manifestă simultan pe plan politic, economic și militar, factorii agravându-se reciproc.

Criza puterii imperiale
Pe plan politic, în secolele III–IV, autoritatea imperială, administrația și armata se șubrezesc. Urmașii lui Traian sunt împărați tot mai slabi: Commodus instaurează un regim absolutist, cu fastul monarhiilor orientale, iar la celălalt capăt al perioadei, Romulus Augustulus e înscăunat la doar 13 ani. Senatul, crescut la 900 de membri, uneltește frecvent împotriva împăraților.

Reformele lui Dioclețian
Trei împărați încearcă să salveze imperiul și îi întârzie prăbușirea cu aproape un secol: Dioclețian, Constantin cel Mare și Teodosiu I. Dioclețian (284–305) instituie dominatul, puterea absolută a împăratului, și se numește singur „primus inter pares”. Pentru administrare, creează tetrarhia — guvernarea prin patru persoane, doi auguști și doi cezari — și împarte provinciile în 12 dioceze. Armata, crescută la 500 de mii de oameni și deschisă soldaților de origine barbară, e separată în trupe de frontieră și trupe mobile, iar comanda militară e despărțită de administrația civilă. Dioclețian introduce și un impozit general, pe care locuitorii îl pot plăti și în natură.

Constantin cel Mare
Constantin (306–337) continuă reformele: în 313 recunoaște, prin Edictul de la Mediolanum, egalitatea creștinismului cu celelalte culte, iar în 324 îl elimină pe Liciniu de la putere și pune capăt activității Senatului. În 330 întemeiază o nouă capitală, Constantinopol, pe locul vechii colonii grecești Byzantion — „Noua Romă”, așezată strategic între două continente și două mări. Pentru a opri fuga de la obligațiile fiscale, Constantin leagă colonii de pământ, meșteșugarii de meserie și orășenii de localitatea lor, accelerând feudalizarea. Codul lui Teodosiu I pedepsea cu lanțuri colonii prinși fugind de pe moșie. Societatea se împarte în honestiores (aristocrați, cavaleri, orășeni avuți) și humiliores (oamenii de rând). Colonii, legați de pământul pe care îl munceau, erau vânduți împreună cu el; sclavii, a căror muncă devine ineficientă, ajung și ei oameni liberi, dar fără pământ și dependenți de fostul stăpân.

Teodosiu I și despărțirea imperiului
În 379–395, Teodosiu I lasă tronul fiilor săi, împărțind imperiul în două: Arcadius conduce partea răsăriteană, din Constantinopol, iar Honorius pe cea apuseană, din Roma.

Criza economică
Dinarul se devalorizează, inflația crește și apar relațiile de troc. Economia naturală, trăsătură a feudalizării, se întărește, în timp ce războaiele continue și cheltuielile uriașe sărăcesc imperiul și lărgesc prăpastia dintre bogați și săraci. Ca să evite taxele, mulți din clasele de sus se retrag la moșii fortificate la țară; comerțul decade, drumurile comerciale sunt abandonate, iar ruralizarea se accentuează.

Presiunea popoarelor migratoare
Imperiul tot mai slăbit e atacat în valuri succesive de vizigoți, ostrogoți, vandali, alani și huni; contemporanul Ammianus Marcellinus scria că „neamuri pline de ferocitate treceau frontierele” lui. În 275, Aurelian retrage armata din Dacia și stabilește hotarul pe Dunăre. Roma e cucerită și prădată de goții lui Alaric în 410, apoi lovită din nou, de vandali, în 455. Imperiul Roman de Apus se prăbușește definitiv în 476, când Odoacru îl înlătură pe ultimul împărat, Romulus Augustus (Augustulus); cel de Răsărit mai dăinuie aproape o mie de ani.

Termeni

Dominat: puterea absolută a împăratului roman, introdusă de Dioclețian.
Tetrarhie: guvernarea imperiului de către patru persoane — doi auguști și doi cezari.
Dioceză: unitate administrativă romană creată de Dioclețian; imperiul avea 12.
Anarhie militară: termenul programei pentru răsturnarea frecventă a împăraților de către armată, trăsătură a crizei politice a secolelor III–IV.
Troc: schimbul de mărfuri fără bani, semn al crizei economice.

Criza societății antice: puterea imperială, reformele, economia

Ce cere programa

Ce trebuie să știi

Video

Restul temei e în abonament

Surse

Cine răspunde de pagină