Ce cere programa
Programa de BAC numește tema „Monarhiile absolutiste şi caracteristicile lor” între temele epocii medievale şi trece termenul monarhie absolută, alături de monarhia stărilor şi monarhie vasalică, printre noţiunile ei.
Ce este monarhia absolută
Spre sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului următor, condiţiile din vestul Europei s-au copt pentru regimuri absolutiste. Monarhia absolută duce la cel mai înalt punct construcţia statului monarhic occidental: tot ce înseamnă putere — a face legi, a conduce, a judeca — stă într-o singură mână, cea a monarhului, care nu dă socoteală societăţii pentru nimic din ce decide. Argumentul din spatele regimului e dublu: statul trebuie să fie unul şi legea una singură pentru toţi, iar monarhul nu răspunde decât în faţa lui Dumnezeu, aşa că nimeni pe pământ nu-i poate limita puterea. Manualul de clasa a X-a notează reacţii istoriografice diferite: de la admiraţia pentru centralismul monarhiei franceze a lui Ludovic al XIV-lea, la critica iluminiştilor francezi, care voiau un regim reprezentativ moderat.
Limitele practice
În secolele XVI–XVII, puterea monarhului absolut a fost limitată, în practică, de adunările stărilor privilegiate (Statele Generale, Parlamentul, Cortesurile), de legile cutumiare, de privilegiile nobilimii, clerului, oraşelor şi aparatului birocratic, de dificultatea transmiterii dispoziţiilor centrului şi de forţe de rezistenţă locale. Coroana a ajuns să fie mai puternică şi decât Biserica, mai întâi în Franţa şi în Anglia.
Franţa
Monarhia absolută franceză s-a instaurat în etape, de la Carol al VIII-lea (1483–1498) şi Ludovic al XII-lea (1498–1515), la apogeul ei sub Francisc I (1515–1547) şi Henric al II-lea (1547–1559). A fost reinstaurată sub Ludovic al XIII-lea (1610–1643), graţie cardinalului de Richelieu, şeful Consiliului Regal, care a readus Franţa la primul rang în relaţiile europene. În Memoriile sale din 1661, Ludovic al XIV-lea scria că orice putere şi orice autoritate rezidă doar în mâna regelui şi că răzvrătirea supuşilor e infinit mai gravă decât un prinţ rău; ambasadorul Veneţiei, Michele Soriano, scria încă în 1581 că regele francez e „stăpân absolut”, fără niciun consiliu sau magistrat care să-i limiteze puterea.
Anglia
Absolutismul englez s-a constituit la răscrucea secolelor XV–XVI şi a fost instaurat de dinastia Tudorilor, sub Henric al VII-lea (1485–1509) şi consolidat de Henric al VIII-lea (1509–1547). Factorul decisiv a fost separarea de Roma, în 1529, şi impunerea Reformei: regele a devenit „şeful suprem al Bisericii Anglicane”. Absolutismul englez a fost consolidat sub Elisabeta I (1558–1603).
Spania
Unificarea teritorială târzie a Spaniei a păstrat structuri locale — Cortesuri separate pentru Castilia, Aragon, Catalonia, Valencia. Absolutismul a fost introdus de Carol I (1516–1556), devenit în 1519 împăratul Carol Quintul, care a construit o monarhie „universală” de tip medieval: un imperiu în care „soarele nu apunea niciodată”, cuprinzând Spania, Germania, teritorii italiene şi colonii americane. Imperiul era fragil — îi lipsea unitatea etnică, se ţinea mai ales prin forţa armelor de foc, iar Germania, fărâmiţată, nu-i asculta autoritatea. Catolic convins, Carol Quintul a pornit războaie religioase împotriva adepţilor Reformei din Germania; planul a eşuat, şi în 1556 a abdicat în favoarea fiului său, Filip.
Cum e judecată
Manualul de clasa a X-a dă o apreciere în două sensuri. Pe de o parte, absolutismul a consolidat politicile şi economia: în Anglia a dus la o dezvoltare economică superioară, în Franţa mercantilismul colbertist a susţinut economia, relaţiile sociale şi cultura. Pe de altă parte, monarhia absolută „trebuie condamnată”, pentru că domină toate structurile statului şi încalcă drepturile omului.
Termeni
- Monarhie absolută: regimul în care monarhul nu împarte cu nimeni puterea statului.
- Monarhia stărilor: regimul în care o adunare a stărilor ţine în frâu puterea monarhului.
- Monarhie feudală: regimul în care monarhul e doar primul dintre seniori, iar restul feudalilor îi sunt vasali, direct sau prin alţi vasali.