Istoria românilor și universală, BAC · Epoca medievală

Obștea sătească la români: structură, principii, rolul în continuitate

Obștea sătească la români este o temă a programei de BAC la istorie pentru profilurile umanist și arte. Pagina dă structura ei, principiile, trecerea de la obște la stat și termenii, cu trimiteri la manualele de clasa a X-a și a VI-a.

Doar pentru profilurile umanist și arte.

Ce cere programa
Ce trebuie să știi
Video
Cartonașe
Testul temei
La examen

Ce trebuie să știi

Ce cere programa
Tema „Obștea sătească la români – factor de continuitate și unitate românească” e în programa de BAC la epoca medievală, cu asterisc: o au candidații de profil umanist și arte. Termenul obște sătească e și pe lista noțiunilor. Pagina urmează manualele de clasa a X-a și a VI-a și spune unde ele diferă.

Ce este obștea
Clasa a VI-a: formă de comunitate în care proprietatea privată și cea obștească asupra pământului coexistă, iar legătura teritorială contează mai mult decât rudenia. Clasa a X-a: formă de organizare social-economică născută în antichitate și păstrată în Evul Mediu; primele obști au apărut în Orientul Antic, iar la români și-a găsit afirmarea deplină în comunitatea daco-romană.

Când a fost forma de bază

Clasa a X-a: de la retragerea lui Aurelian din Dacia (271–275) până la primele formațiuni prestatale (sec. IX–X). Pentru acest interval manualul spune și „principalele forme”, și „unica formă” de organizare a muncii.
Clasa a VI-a: secolele IV–VIII sunt „perioada obștii sătești”. Obștea venea din vremea geto-dacilor, iar romanii, orientați spre cultura urbană, nu au înlocuit-o.

Cum era alcătuită (clasa a X-a; moșia și ceata de neam sunt precizate și în a VI-a)
Două elemente: teritoriul și comunitatea.

Teritoriul: vatra (locul caselor) și moșia (terenuri arabile și nearabile). Arabilul era privat și putea fi lăsat moștenire; pășunile, fânețele, pădurile și iazurile erau în devălmășie: oricine din obște le folosea.
Comunitatea: familii și cete de neam – mai multe familii cu același nume (clasa a VI-a: „familii înrudite”). De regulă erau 7–12 cete de neam. Exemplu din manual: obștea dinaintea satului Hansca (raionul Ialoveni), cu 12 cete și 900 de ani de existență.

Trei principii (clasa a X-a)

1)Teritorial: întindere stabilă, rar mutată; așezată în văi, între dealuri, pe malul apelor sau lângă păduri, obștea era greu de cucerit pentru hoardele în trecere.
2)Agrar: ocupația principală era agricultura.
3)De neam: membrul vorbea românește, era ortodox și respecta „legea pământului”, o normă nescrisă despre dreptul strămoșesc asupra pământului și datoria de a-l păstra. Clasa a VI-a o numește și „obiceiul (legea) pământului”.

Trei trăsături (clasa a X-a)

Autarhică: obștea se bizuia pe resursele proprii, închisă ca un „organism”; pământul nu se vindea.
Patriarhală: muncă și unelte rudimentare, producție puțină.
Conservatoare: refuza noutățile sociale și spirituale care ar fi schimbat modul de viață.

Conducere și lege
Clasa a X-a: baza spirituală – tradiția populară și credința ortodoxă, cu voievodul și preotul drept garanți; baza juridică – legea pământului. Judecata e descrisă diferit. Clasa a X-a: infracțiunile obișnuite le judeca voievodul, cazurile rare adunarea satului. Clasa a VI-a: judeca public judele, căpetenia obștii, care răspundea și de apărare și ordine; alături activa Sfatul „oamenilor buni și bătrâni”, ales de toți. O casetă din clasa a X-a adaugă: democrație pe baze colective, cu autoadministrare.

De la obște la stat

Clasa a X-a: în obștea neaservită diferențele sociale erau mici; odată cu stratificarea, manualul vorbește și de relații feudale: voievodul și familiile favorizate au luat cele mai fertile pământuri și cele mai frumoase herghelii și cirezi.
Tot clasa a X-a: din sec. IX–X începe geneza statală în spațiul carpato-danubiano-pontic; primele formațiuni statale s-au sprijinit pe obști, unite sub un voievod sau cneaz. Formarea statelor se încheie în sec. XIII–XIV.
Clasa a VI-a: între sec. VIII și IX obștile se destramă, iar unii aleși acaparează pământurile vecinilor. Mai multe obști se unesc în uniuni de obști, conduse de un voievod, cneaz sau ban și numite „țări” sau județe; Iorga le-a numit „Romanii populare”, iar istoricii au atestat circa 20. Formula istoricilor: „de la sat la stat”.
Voievod: conducător militar al unei obști sau uniuni de obști, fără funcție ereditară. Cneaz: șeful unei formațiuni prestatale mai mici decât voievodatul.

În Evul Mediu dezvoltat (clasa a X-a)
Țărănimea liberă – răzeși în Moldova, moșneni sau megieși în Țara Românească – trăia în obști conduse de un sfat al oamenilor buni și bătrâni. Casa și grădina erau ale familiei, arabilul se redistribuia periodic, iar pășunile, iazurile și fânețele erau de folosință comună. Țăranii liberi alcătuiau oastea mare. Cei dependenți aveau alte nume: iobagi, șerbi sau jeleri în Transilvania, rumâni în Țara Românească, vecini în Moldova. Ținuturile și județele aveau rădăcini în obști.

De ce „continuitate și unitate”
Continuitate (clasa a X-a): obștea a contat în etnogeneză și geneza statală, a rezistat asimilării în marile migrații și a păstrat specificul românesc; manualul îl parafrazează pe Blaga: „veșnicia s-a născut în obștea sătească”. Unitate: același manual spune că organizarea în obști arată „continuitatea și unitatea milenară”, cu dovadă cuvinte de origine tracă (bordei, vatră, cătun, moș, gard). Clasa a VI-a: sat vine din fossatum, cătun e tracic; ambele au rămas în uz în Evul Mediu, deci, după manual, așezările rurale de dinainte au supraviețuit.

În istoriografie
Iancu Filipescu notează că Iorga, Panaitescu și Stahl socoteau că la întemeierea statelor societatea cuprindea numai țărani liberi, stăpâni de pământ; abia mai târziu o parte ar fi fost aserviți. Este teza țărănimii libere, nu una despre obște ca atare. Detaliile din manuale (Orientul Antic, cei 900 de ani de la Hansca) sunt date așa cum le prezintă ele.

Obștea sătească la români: structură, principii, rolul în continuitate

Ce cere programa

Ce trebuie să știi

Video

Restul temei e în abonament

Surse

Cine răspunde de pagină