Ce cere programa
Printre exemplele generale de sarcini din programă este și aceasta: să numești procesul istoric pe care îl arată datele unei diagrame sau ale unui tabel. Tema, plină de cifre, se pretează bine la așa ceva.
Cine este „Centrul”
Prin „Centru” se înțelege conducerea unională de la Moscova. Se vede comparând manualele: unde cel de clasa a XII-a scrie că Centrul își întărea influența în republică prin întreprinderile de subordonare unională, cel de clasa a IX-a spune același lucru despre Moscova.
Economia planificată, 1944–1991
- Manualul numește perioada contradictorie: succese obținute prin muncă, dar și denaturări și greșeli ale sistemului administrativ de comandă.
- Economia mergea după planurile cincinale ale statului, cu un centralism excesiv. Pe primul loc stătea industria, mare consumatoare de materii prime, dar ineficientă.
- După manual, în anii ocupației sovietice RSSM a devenit o sursă de materii prime și de brațe de muncă ieftine, iar producția agricolă pleca spre Centru la prețuri minime. În 1944–1952 statul a strâns de la sate, între altele, 400 de milioane de ruble.
Agricultura
- După colectivizare, colhozurile (gospodăriile colective) au fost comasate: 1 132 între iulie 1950 și decembrie 1951. Odată cu începutul deceniului al VII-lea, transformarea lor în gospodării de stat, sovhozuri, a luat avânt.
- În „dezghețul” hrușciovist (1953–1964) impozitele gospodăriilor individuale au scăzut, iar prețurile de achiziție au crescut. Declarată „grădină înfloritoare”, RSSM trebuia să aprovizioneze noile centre industriale.
- „Experimentul moldav” din anii 1960–1970 l-a inițiat Ivan Bodiul, prim-secretar al partidului comunist din RSSM între 1961 și 1980: complexe și asociații agroindustriale, exploatarea intensă a solurilor și chimizare excesivă. Din anii ’60 accentul a căzut pe concentrarea și specializarea producției.
- Cea mai mare asociație, „Moldvinprom”, creată în 1972, cuprindea în 1985 peste 200 de sovhozuri-fabrici. Au apărut și patru zone specializate ale republicii; după manual, această politică nu a adus rezultatul așteptat. Citricele și bumbacul au eșuat.
- Manualul de clasa a XII-a numește chimizarea excesivă un factor important al creșterii productivității. Îngrășămintele minerale au urcat de la 18 mii t (1960) la 410 mii t (1985), cu pagube pentru mediu și sănătate; manualul de clasa a IX-a dă pentru 1985 cifra de 400 mii t. Tractoarele s-au înmulțit de la 13,5 mii la 53,2 mii. La începutul anilor ’80 semnele crizei erau evidente.
Industria
- La începutul anilor ’50 s-au construit fabrici de zahăr la Ghindești, Drochia și Dondușeni. În 1958 industria dădea 47,5% din produsul social, agricultura 36,8%.
- Din 1969 RSSM e o republică industrial-agrară, adică peste jumătate din PIB vine din industrie; manualul leagă schimbarea de politica Centrului. Până în 1984 producția industrială crescuse de 62 de ori față de 1940.
- În total au intrat în funcțiune aproape 600 de uzine. Giganți industriali erau, de pildă, „Microprovod”, „Volna”, „Mezon” (creată în 1969), „Moldavhidromaș”; tot atunci au intrat în funcțiune uzina metalurgică de la Râbnița și cea de ciment de la Rezina. „Mezon”, „Microprovod”, „Sciotmaș” și „Topaz” lucrau pentru complexul militaro-industrial, ceea ce lega Moldova de economia URSS.
- Piesele veneau din afara republicii și aici doar se asamblau; petrolul, cărbunele, fonta și oțelul se aduceau din URSS. Multe uzine s-au construit fără să se țină cont de materia primă, de climă și de specialiști, cu pagube mai ales ecologice.
- În energetică: Hidrocentrala de la Dubăsari, pusă în funcțiune la sfârșitul lui 1954, și termocentralele din Chișinău și Bălți.
- După manual, migrația spre orașe nu a fost una firească, ci organizată artificial: au fost promovate cadre alogene, de la muncitor la inginer, iar orașele s-au rusificat. Prin aceste cadre Centrul își întărea influența, iar pregătirea cadrelor naționale a rămas nerezolvată.
Societatea și modul de viață
- După manual, odată cu integrarea în sistemul totalitar oamenii au fost siliți să renunțe la proprietatea privată și la ideea de bunăstare personală, să trăiască după cum comanda statul și să primească ideologia comunistă, cu negarea religiei. Nivelul de trai era sub media unională.
- Oficial existau două clase, muncitorii și țărănimea, plus intelectualii. Orășenii erau mai bine aprovizionați decât sătenii.
- Colhoznicii primeau produse la sfârșitul anului, după zilele-muncă, iar salariu abia după 1964. Salariul mediu era cu 20–25% sub media URSS; la muncitori și funcționari: 103 ruble în 1970, 182 în 1988.
- Nomenclatura de partid avea mașini, locuințe, bilete la sanatoriu. Pentru întreaga perioadă era tipic „statul la coadă”: lipseau alimente, haine, încălțăminte, mobilă și electrocasnice.
- În anii ’80 mulți săteni plecau la oraș, dar fără viză de reședință nu erai angajat, iar viza se refuza sau se dădea pe mită. Printre cauze, manualul numește dorința de a ține alogenii majoritari în orașe și băștinașii în agricultură. Moldovenii erau doar 2,3% dintre directorii de uzine în 1964 și 10% în 1984; manualul vede aici neîncrederea autorităților sovietice în moldoveni și rusificarea.
- Ideologizarea trecea prin presă, școală, lecții publice la locul de muncă și paradele impuse de 1 Mai și 7 Noiembrie.
- Reușite, după manual: medicina gratuită (slabă însă la sate), învățământul integral gratuit după 1956, pensii între 28 și 105 ruble în anii ’70, tabere de pionieri plătite de stat.
Termeni
- Nomenclatură: toate posturile de conducere din organele de partid și de stat ale URSS și ale țărilor-satelit.
- Ideologizare: impunerea în rândul populației a ideilor și conceptelor unui sistem.
- Colhoz: gospodărie agricolă colectivă; sovhoz: fermă agricolă de stat.
