Ce cere programa
Din listele generale ale programei țin de temă noțiunile Liga Națiunilor, tratat și securitate colectivă și personalitățile Woodrow Wilson și Nicolae Titulescu.
Punctul de plecare: „Cele 14 puncte”
La 8 ianuarie 1918, președintele SUA Woodrow Wilson și-a prezentat planul de pace într-un mesaj către Congres. După manual, planul pleda pentru autodeterminarea popoarelor, principiul naționalităților și o „ligă a națiunilor”. De reținut:
- XI: evacuarea României, Serbiei și Muntenegrului și înapoierea teritoriilor ocupate;
- XIII: să apară un stat polonez independent;
- XIV: o asociație generală a națiunilor, care să garanteze independența statelor mari și mici.
Conferința (18 ianuarie 1919 – 21 ianuarie 1920)
- La lucrări au luat parte 28 de state și 4 dominioane britanice. Rusia Sovietică a lipsit: Marile Puteri nu recunoșteau regimul instaurat în octombrie 1917.
- A prezidat-o Georges Clemenceau, prim-ministrul Franței. Sarcina principală: tratatele dintre învingători și învinși.
- S-a discutat întâi în Consiliul celor zece (câte doi delegați ai Franței, SUA, Marii Britanii, Italiei și Japoniei), apoi în Consiliul celor patru. Cei Patru Mari erau trei prim-miniștri – Clemenceau (Franța), Lloyd George (Marea Britanie), Vittorio Orlando (Italia) – și președintele SUA, Wilson.
- După manual, britanicii nu voiau o Franță prea puternică, iar Clemenceau cerea garanții de securitate; s-a ajuns la compromis.
Tratatul de la Versailles cu Germania (28 iunie 1919)
- Germania era declarată principala vinovată de război; prin art. 231 accepta răspunderea ei și a aliaților ei pentru daunele războiului.
- Pierdea 1/7 din teritoriu și 1/10 din populație: Alsacia și Lorena treceau la Franța, mici teritorii la Belgia și Danemarca, Coridorul Danzig la Polonia. Saarul trecea sub administrarea Societății Națiunilor, Danzigul devenea oraș liber. Coloniile treceau la învingători.
- Armata: cel mult 100 000 de oameni, cu tot cu ofițerii (art. 160), numai voluntari. Manualul scrie în text „100 000 de soldați și 5 000 de ofițeri”, dar articolul îi socotește pe ofițeri în cei 100 000. Fără blindate, artilerie grea, submarine și aviație militară. Malul stâng al Rinului și 50 km din malul drept erau demilitarizate.
- Reparații de război: ca primă plată, până la stabilirea sumei totale, Germania trebuia să achite până la sfârșitul lui aprilie 1921 echivalentul a 20 de miliarde de mărci aur (art. 235).
- Tratatul a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1920; SUA nu au devenit parte la el.
Celelalte tratate
| Tratatul | Data | Statul învins | Ce reții |
|---|
| Saint-Germain-en-Laye | 10 septembrie 1919 | Austria | unirea cu Germania interzisă; renunță la Bucovina în favoarea României |
| Neuilly-sur-Seine | 27 noiembrie 1919 | Bulgaria | Tracia de Vest la Grecia; Dobrogea înapoi la România; hotarul cu România rămâne cel din 1913 |
| Trianon | 4 iunie 1920 | Ungaria | Slovacia și Rutenia la Cehoslovacia; recunoaște unirea Transilvaniei, Banatului și Maramureșului cu România |
| Sèvres | 10 august 1920 | Turcia | dezmembrarea Imperiului Otoman; Bosforul și Dardanelele demilitarizate |
România la Conferință
- Delegația era condusă de prim-ministrul Ion I. C. Brătianu. Problemele principale le hotărau însă Marile Puteri.
- România n-a fost chemată la redactarea tratatului cu Germania, dar l-a semnat la 28 iunie 1919 (Brătianu și generalul Constantin Coandă); apoi delegația a plecat de la Conferință.
- Marile Puteri au semnat tratatul cu Austria la 10 septembrie 1919, lăsând România în fața faptului împlinit. Noua delegație română, condusă de Alexandru Vaida-Voevod, l-a semnat la 10 decembrie 1919. Pe cel de la Trianon l-au semnat I. Cantacuzino și Nicolae Titulescu.
- La 28 octombrie 1920, Anglia, Franța, Italia și Japonia au semnat cu România Tratatul de la Paris, al cărui text recunoștea suveranitatea României asupra Basarabiei.
- Rusia Sovietică, neadmisă la Conferință, a refuzat să recunoască tratatele de la Paris.
- După manual, noile frontiere ale României au fost recunoscute datorită insistenței diplomației românești.
Noua ordine internațională
- Tratatele de la Paris și cele ale Conferinței de la Washington (1921–1922) formează Sistemul Versailles–Washington.
- Învingătorii și-au confirmat supremația. Polonia a renăscut. Cehoslovacia s-a format în 1918, iar Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor a primit în 1929 numele de Iugoslavia. Din fostul Imperiu Rus s-au desprins Letonia, Lituania, Estonia și Finlanda.
Societatea (Liga) Națiunilor
- Pactul ei deschidea tratatele de pace (la Versailles, partea I). Sediul era la Geneva. Scopul: păstrarea păcii, reducerea înarmărilor, rezolvarea pașnică a conflictelor.
- Pactul avea 26 de articole. În Consiliu erau 4 membri permanenți: Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia. Art. 16 prevedea sancțiuni economice și, la nevoie, militare împotriva agresorului.
- SUA nu au aderat, deși Liga pornea de la ideile lui Wilson. Wilson a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 1919.
- Securitate colectivă înseamnă apărarea comună a statelor împotriva unei agresiuni.
Cum apreciază manualul
Manualul consideră tratatele inechitabile: ele ar fi pregătit terenul pentru revizionism, revanșă, ideologiile totalitare și al Doilea Război Mondial.
