Istoria românilor și universală, Clasa a IX-a · Lumea în perioada interbelică

România în perioada interbelică (1918–1940)

România interbelică, 1918–1940: Constituția din 1923, partidele, regimul autoritar al lui Carol al II-lea, reforma agrară și economia. Datele, oamenii și termenii temei de examen, cu trimitere la manual.

Ce cere programa
Ce trebuie să știi
Hărți
Video
Cartonașe
Testul temei
La examen
Surse
Încă 3 părți — în abonament

Ce cere programa

România în perioada interbelică.

Programa de examen, PDF, pagina 4

Ce trebuie să știi

Ce cere programa
Blocul „Lumea în perioada interbelică”, clasa a IX-a. Personalități: Ferdinand I, Carol II, Nicolae Titulescu. Noțiuni: constituție, criză economică, dictatură, regim democratic, regim autoritar.

Regimul democratic (1918–1938)

România era monarhie constituțională, cu regele în centrul vieții politice; regimul democratic de după Marea Unire l-a consfințit Constituția din 1923.
Reforma electorală din noiembrie 1918 a adus votul universal, iar în noiembrie 1919 s-au ținut primele alegeri generale pe baza lui. „Universal” însemna atunci votul bărbaților: art. 6 al Constituției din 1923 lăsa drepturile politice ale femeilor pe seama unor legi speciale.
Ferdinand I și regina Maria au fost încoronați la Alba Iulia la 15 octombrie 1922, act care pecetluia Marea Unire.
Constituția a fost votată la 27 martie 1923 și promulgată a doua zi. Forma de guvernare era monarhia constituțională („regele domnește, dar nu guvernează”), iar temelia ei era separarea puterilor în stat.
Art. 1: România este „Stat național unitar și indivizibil”. Puterile statului emană de la națiune (art. 33).
Legislativul: regele împreună cu Senatul și Adunarea Deputaților. Executivul: Guvernul, controlat de Parlament. A treia: puterea judecătorească.
Adunarea Deputaților era aleasă de cetățenii majori prin vot universal, egal, direct, obligatoriu și secret (art. 64).
Legea de unificare administrativă (14 iunie 1925) a creat 71 de județe, 489 de plăși și 8 879 de comune.

Partidele și coroana

Cel mai puternic partid, PNL, l-a avut în frunte pe Ion I.C. Brătianu până la moartea lui (24 noiembrie 1927), apoi pe fratele său, Vintilă.
PNȚ s-a născut în 1926, din fuziunea Partidului Țărănesc cu Partidul Național din Transilvania, cu Iuliu Maniu în frunte. Alegerile din 12 decembrie 1928 i-au dat 77,76% din voturi. Manualul datează victoria în 1927, dar scrutinul a fost în decembrie 1928.
În 1925 principele Carol a renunțat la tron. La 4 ianuarie 1926 a fost proclamat moștenitor Mihai, minor, cu o Regență, care a preluat conducerea la moartea lui Ferdinand (20 iulie 1927).
Carol a revenit la 6 iunie 1930 și a domnit ca Carol al II-lea între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940.
În anii '30 a crescut extrema dreaptă. În 1933 Garda de Fier a fost interzisă, iar legionarii l-au ucis pe prim-ministrul I.G. Duca. Alegerile din decembrie 1937 s-au încheiat fără o majoritate de guvernare.

Regimul de autoritate monarhică (1938–1940)

Dictatură (după manual): putere pe care societatea nu o poate controla; poporul e condus cu forța de o persoană, un partid sau un grup.
Prin lovitura de stat din 10 februarie 1938, Carol al II-lea a impus regimul autoritar: un guvern prezidat de patriarhul Miron Cristea și starea de asediu.
Constituția promulgată la 27 februarie 1938 îl numea pe rege „capul statului”. Guvernul era numit de rege și răspundea doar în fața lui.
Rezultatul oficial al plebiscitului din 24 februarie 1938 pentru Constituție: 4 297 581 „pentru” și 5 483 „împotrivă”. Radu Rosetti, care a votat „nu”, l-a numit în memorii „o vastă farsă”.
Un decret din 30 martie 1938 a dizolvat toate partidele. Sprijinul politic al regimului a devenit Frontul Renașterii Naționale (FRN). O reformă electorală le-a dat drept de vot și femeilor. La 22 iunie 1940, FRN a fost transformat în Partidul Națiunii, „partid unic și totalitar”.
În 1940 România a pierdut Basarabia, nord-vestul Transilvaniei și Cadrilaterul, iar pierderile au încheiat domnia lui Carol al II-lea: în septembrie 1940 a fost silit să abdice, lăsând tronul fiului său Mihai și puterile dictatoriale generalului Ion Antonescu.

Populația și economia

Recensământul din 1930: 18 025 896 de locuitori, 71,9% români și 28,1% alte naționalități; 78,9% trăiau la sat, 72,3% munceau în agricultură.
Moneda a fost unificată în 1920.
Reforma agrară din 1921 a expropriat 6 123 789 ha. Au fost împroprietărite circa 1,4 milioane de familii, cu 3,7 milioane de hectare arabile. A ajutat țăranii, dar cu utilaje învechite și credite de plătit.
Două politici economice: „prin noi înșine” (PNL), creștere pe forțe proprii, fără a respinge capitalul străin; „porților deschise” (PNȚ), concesii pentru capitalul străin, în schimbul unor piețe mai bune pentru cereale.
Cu sprijinul statului, industria a crescut în medie cu 5,4% pe an între 1923 și 1938. România era primul producător de petrol din Europa și al șaselea din lume.
În Marea Criză au falimentat sute de întreprinderi, iar în 1932 producția industrială s-a înjumătățit, cu greve și manifestații. Relansarea din 1934–1940 a ridicat producția industrială cu circa 22%.
1938 a fost vârful economic. Produsele petroliere au luat primul loc la export, în locul cerealelor, iar România a ajuns, după manual, stat agrar-industrial.

Politica externă
Scopuri: recunoașterea Marii Uniri, alianțe regionale: Mica Înțelegere (iunie 1921), Înțelegerea Balcanică (9 februarie 1934). Nicolae Titulescu a contribuit la Convenția de definire a agresiunii (1933).

România în perioada interbelică (1918–1940)

Ce cere programa

Ce trebuie să știi

Hărți

Video

Restul temei e în abonament

Surse

Cine răspunde de pagină