Ce cere programa
Programa de BAC numește tema „Principatele Române în contextul «Problemei orientale»”. Ca exemplu de sarcină cu harta (fără legătură declarată cu o temă anume), ea cere determinarea a două schimbări teritoriale ale Țării Moldovei în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.
Ce este Chestiunea orientală
Termenul numește rivalitatea marilor puteri pentru ținuturile și strâmtorile aflate sub stăpânirea turcilor: Mediterana orientală, Balcanii, Bosforul și Dardanelele, gurile Dunării, Marea Neagră. Otomanii au încercat ultima oară să cucerească Viena în 1683 și au eșuat. De atunci imperiul decade, iar împărțirea posesiunilor lui devine problema marilor puteri.
Sfârșitul secolului al XVII-lea
Diploma leopoldină (1691) a trecut Transilvania în Imperiul Habsburgic, iar prin pacea de la Karlowitz (1699) Poarta a renunțat la suzeranitatea asupra ei. Manualul atribuie faptul că Țara Românească nu a fost ocupată de austrieci diplomației lui Constantin Brâncoveanu.
Cantemir și Petru I (1711)
Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei în 1710–1711, s-a orientat mai ferm spre Rusia. Potrivit manualului, în aprilie 1711 el a încheiat la Luțk un tratat cu țarul Petru cel Mare, care punea Moldova sub protecție rusă. Au fost înaintate și condiții: privilegiile vechi ale țării, înapoierea raialelor (Cetatea Albă, Tighina, Chilia, Ismail, Reni) și garanția Rusiei pentru integritatea teritorială. În iulie 1711, la Stănilești, pe Prut, armata rusă a fost învinsă; în tabăra ei se aflau și peste 6 000 de moldoveni. Turcii l-au acuzat pe Brâncoveanu de legături cu dușmanii Porții, l-au mazilit, iar în 1714 el a fost executat la Istanbul împreună cu cei patru fii ai săi.
Tratatele, de la Karlowitz la Paris
| Anul | Pacea sau actul | Pentru Principate |
|---|
| 1699 | Karlowitz | Poarta renunță la suzeranitatea asupra Transilvaniei |
| 1711 | Luțk (Cantemir și Petru I) | Moldova sub protecție rusă; Rusia înfrântă la Stănilești |
| 1718 | Passarowitz (război 1716–1718) | Habsburgii anexează Oltenia, Banatul și nordul Serbiei |
| 1739 | Belgrad (război 1735–1739) | Oltenia revine Porții; Rusia își retrage trupele din Moldova |
| 1774 | Kuciuk-Kainargi (război 1768–1774) | tribut: scutire pe 2 ani, apoi sumă fixă |
| 1792 | Iași (război 1787–1791) | hotarul ruso-otoman pe Nistru |
| 1812 | București (război 1806–1812) | pământurile de pe malul stâng al Prutului trec la Rusia |
| 1826 | Akkerman | domni pământeni, aleși de divan pe 7 ani |
| 1829 | Adrianopol | suzeranitate otomană și protectorat rus |
| 1856 | Paris | protectoratul rus se lichidează; garanție colectivă; trei județe din sudul Basarabiei revin Moldovei |
Kuciuk-Kainargi: o pace, două citiri
Manualul vede în pacea din 1774 primul pas spre protectoratul rus. Noul dicționar enciclopedic rus (1915) scrie că Rusia a primit dreptul de apărare și ocrotire a creștinilor din Principate, iar prin el putința să se amestece în treburile Turciei.
Articolul 16 al tratatului îi cerea Porții să nu ceară Principatelor nicio contribuție pe timpul războiului și încă 2 ani și îngăduia ministrilor Rusiei de pe lângă Poartă să vorbească în favoarea lor; Poarta promitea să-i asculte.
Schimbările teritoriale ale Moldovei și ale vecinătății ei
În 1775 Habsburgii au anexat (termenul manualului) nordul Moldovei, numit Bucovina. Prin pacea de la Iași (1792) hotarul ruso-otoman a trecut pe Nistru: Rusia a anexat ținutul dintre Bugul de Sud și Nistru și a devenit vecina Moldovei. Pacea de la București poartă data de 16 mai 1812 (stil vechi; 28 mai pe stil nou). Prin articolul 4, Poarta a cedat Rusiei pământurile de pe malul stâng al Prutului, hotarul fiind mijlocul râului; prin articolul 5, pământul Moldovei de pe malul drept și Țara Românească au revenit Porții. Manualul scrie că ținutul dintre Nistru și Prut a fost anexat „după dreptul celui puternic”. Istoricul C. C. Giurescu (1938) le numără, împreună cu Oltenia (1718–1739), printre pierderile epocii fanariote și socotește „impropriu” numele Basarabia pentru ținutul dintre Prut și Nistru. Pe harta paginii, „Basarabia (Bugeac)” este fâșia de sud.
Scopurile marilor puteri și actele din secolul al XIX-lea
La începutul secolului al XIX-lea, spune manualul, puterile europene își acopereau planurile expansioniste cu lozinca „eliberării creștinilor”, iar Rusia voia înainte de toate să rezolve Chestiunea orientală în folosul ei, cu control asupra Balcanilor și strâmtorilor, Constantinopolul inclus. Convenția de la Akkerman (7 octombrie 1826) a dat Principatelor o nouă organizare internă. Tratatul de la Adrianopol a fost semnat la 14 septembrie 1829. Ediția în română a manualului îi spune Rusiei „curtea protectoare” și „garantă” a autonomiei, iar Porții „curtea suzerană” (ediția rusă: Rusia a primit „dreptul de protectorat”); manualul trage concluzia că Principatele erau sub suzeranitate turcă și sub protectorat rus. Articolul V al tratatului vorbește de garanția Rusiei pentru bunăstarea lor. Războiul Crimeii a dus la Congresul de la Paris (1856): protectoratul rus a fost lichidat, suzeranitatea otomană a rămas, cu garanția colectivă a marilor puteri, trei județe din sudul Basarabiei (Ismail, Cahul, Bolgrad) au revenit Moldovei și s-au prevăzut adunări ad-hoc.
Urmările războaielor din secolul al XVIII-lea (după manual)
Soarta Principatelor ajunge tot mai des obiect de discuție în tratatele internaționale, ceea ce a contribuit la schimbarea statutului lor juridic. Ocupațiile străine și războaiele le-au încetinit dezvoltarea și explică în primul rând rămânerea în urma altor zone ale Europei.
Termeni
- Raia: ținut în care otomanii țineau garnizoane și administrau direct.
- Diploma leopoldină: actul din 1691 al împăratului Leopold I, care a funcționat ca lege fundamentală a Transilvaniei sub stăpânire habsburgică.
