Ce cere programa
Tema ține de epoca antică și se studiază la toate profilurile. Printre noțiuni, programa numește polis și oraș-stat, iar ca exemplu de sarcină cere o afirmație despre viața politică în polisul atenian. Doar versiunea română a programei îl trece pe Pericle printre personalitățile antice, cu asteriscul care marchează conținuturile profilurilor umanist și arte.
Polisul
Manualul distinge în lumea greacă trei modele: monarhiile sclavagiste (Imperiul Macedonean), regatele elenistice și polisurile, pe care le împarte în democratice, ca Atena, și aristocratice, ca Sparta. Polisul este un oraș-stat. Polisurile – Milet și Efes pe țărmul Asiei Mici, apoi Atena, Sparta, Teba, Corint și Megara în Grecia continentală – s-au format în secolele VIII–VI î.H. Apartenența la polis îi dădea cetățeanului drepturi civile, avere și siguranță.
Formele de guvernare
| Forma | Cine conduce |
|---|
| monarhie | regele, singur; este și preot, comandant al armatei și judecător suprem |
| aristocrație | aristocrații, care au preluat puterea regelui |
| tiranie | tiranul, ajuns la putere prin forță, cu sprijinul demosului (sec. VII î.H.) |
| oligarhie | un grup mic de oameni bogați |
| democrație | poporul: demos (popor) + kratos (putere) |
În democrația greacă bărbații cetățeni făceau legile și conduceau statul; străinii, femeile și sclavii nu aveau drepturi politice.
Atena înainte de democrație
Atena a fost întemeiată de ionieni în Atica. Până în secolul VIII î.H. a avut regi, iar din secolul VII î.H. regimul a devenit aristocratic: puterea era a eupatrizilor, stăpânii de pământ. Cetatea o conduceau nouă arhonți, cu puterea executivă, și Areopagul, cu cea judecătorească; după un an de mandat, arhontele intra în Areopag. Lângă eupatrizi trăiau demosul, oamenii de rând, și metecii, străini stabiliți în cetate, fără drepturi politice. Legile foarte aspre ale lui Dracon au lăsat expresia „legi draconice”; studiul de caz din manual le datează în 621 î.H., o altă lecție a aceluiași manual dă anul 630 î.H.
Trei reformatori
- Solon, arhonte în 594 î.H.: a interzis sclavia pentru datorii; după manual, a împărțit cetățenii în patru categorii după avere, nu după naștere, ceea ce a slăbit aristocrația; a creat Sfatul celor 400 și Tribunalul Poporului (Heliaia). Este socotit unul dintre cei șapte înțelepți.
- Clistene, 508 î.H.: a așezat constituția pe baze democratice, a împărțit Atena după criterii teritoriale, în zece triburi, iar Consiliul (bulé) a ajuns la 500 de membri. A introdus ostracismul: cetățeanul bănuit că vrea să uzurpe puterea era alungat pentru 10 ani, dar își păstra averea. Istoricii îl numesc „părintele democrației ateniene”.
- Pericle, general, orator și om de stat, a condus Atena în 443–429 î.H.: Adunarea Poporului a putut declara război și încheia pace, funcționarii erau trași la sorți, slujba publică a devenit plătită, Areopagul a pierdut din atribuții. S-a ridicat Partenonul; istoricii numesc perioada „epoca de aur a Atenei”. Rolul Atenei în Liga de la Delos a crescut până când liga a devenit un imperiu atenian. Manualul scrie că Platon i-a reproșat că prin solde i-a făcut pe atenieni „leneși, vorbăreți și lacomi”.
Democrația directă
Cetățenii votau ei înșiși legile și își alegeau conducătorii. În Ecclesia, Adunarea Poporului, intrau doar bărbații născuți în polis și trecuți de 20 de ani; ea se aduna întâi în Agora, apoi pe colina Pnyx. Cu cei 40 de mii de cetățeni ai ei, hotăra pacea și războiul și vota legile, pregătite de bulé. În discursul redat de Tucidide, Pericle spune că regimul se numește democrație pentru că servește interesul celor mulți. Limita ei: după studiul de caz din manual, din 420 de mii de locuitori ai Atenei în secolul V î.H., circa 220 de mii erau sclavi, iar metecii nu aveau cetățenie.
Sparta
Cuceritorii dorieni au întemeiat Sparta unind cinci așezări din Laconia, în sud-estul Peloponezului. Cetățenii se numeau homoioi, „egalii”, și nu lucrau; hiloții, localnicii cuceriți, munceau pământul ca sclavi, iar periecii, oameni liberi fără cetățenie, erau meșteșugari. Tradiția îi atribuie organizarea statului legiuitorului Licurg.
- doi regi, cu puteri mari în război;
- Gerusia, sfatul bătrânilor: 28 de membri pe viață, toți aristocrați, care conduceau împreună cu regii;
- Apella, Adunarea Poporului, care aproba ce propuneau regii și Gerusia;
- cinci efori, după manual cel mai important organ: controlau statul și îi supravegheau pe regi.
De la șapte ani băieții erau crescuți de stat, nu de familie, ca cetățeni-soldați ascultători și laconici. Manualul scrie că Sparta nu a bătut niciodată monedă; Plutarh scrie că Licurg a interzis banii de aur și de argint, lăsând doar bani de fier. Armata spartană e socotită de manual cea mai puternică din Grecia. Manualul îi dă Spartei mai multe etichete: polis aristocratic, monarhie cu doi regi, stat militarist și oligarhic.
Războaie și sfârșit
În Războaiele medice (499–479 î.H.) polisurile, în frunte cu Atena și Sparta, au luptat cu perșii; pe cei 300 de spartani ai regelui Leonidas manualul îi dă drept model de vitejie. Din rivalitatea de după aceste războaie s-a născut Războiul Peloponesiac (431–404 î.H.), dintre Liga de la Delos, condusă de Atena, și Liga Peloponesiacă, condusă de Sparta; l-a câștigat Sparta. În 338 î.H., la Cheroneea, Filip al II-lea și Alexandru au supus Grecia, iar în 146 î.H. ea a ajuns sub stăpânire romană.
