Ce cere programa
Programa de BAC numește tema „Reformele lui A.I.Cuza și modernizarea societății românești” și îl trece pe Alexandru Ioan Cuza printre personalitățile epocii moderne. Una dintre sarcinile date ca exemplu cere o cauză pentru care Cuza a dizolvat Adunarea Electivă.
Cine a fost Cuza
Alexandru Ioan Cuza (1820–1873) a fost primul domn al Principatelor Unite și al statului național România. Moldova l-a proclamat domn la 5 ianuarie 1859, iar adunarea electivă a Țării Românești l-a ales la 24 ianuarie 1859. Reformele mari au fost pregătite de guvernul lui Mihail Kogălniceanu (1817–1891), chemat în fruntea lui la 11 octombrie 1863.
Unirea deplină
- În martie 1859 Poarta l-a recunoscut pe Costache Negri drept unic reprezentant al Principatelor.
- Cuza a început unificarea armatei prin crearea unui singur stat major.
- În noiembrie 1861 Imperiul Otoman, cu acordul puterilor garante, a recunoscut unirea completă, dar numai pe timpul vieții lui Cuza.
- La 11 decembrie 1861 Cuza a proclamat unirea, iar noul stat s-a numit România.
- S-a format un singur guvern, condus de Barbu Catargiu, cu sediul la București; în 1862 s-a deschis primul Parlament al României.
Secularizarea averilor mănăstirești
Încă din secolul al XIV-lea, domnii și dregătorii români închinau biserici și mănăstiri ridicate sau înzestrate de ei patriarhiilor de Constantinopol și Ierusalim și unor mari mănăstiri din Balcani și din Orient, între care cele grecești de la Muntele Athos. Ce rămânea din venit după obligațiile lăsate de ctitori ajungea la patriarhiile străine. Patriarhii au respins propunerea lui Cuza de a răscumpăra pământul. În decembrie 1863 (manualul dă ziua de 25) guvernul Kogălniceanu a prezentat Camerei legea care seculariza toate averile mănăstirești, nu doar pe cele închinate; după manual, așa conflictul devenea o problemă internă. Legea a trecut cu 93 de voturi la 3, iar statul a primit circa 25% din teritoriul țării.
Lovitura de stat din 2 mai 1864
Clăcașii lucrau gratuit un număr de zile pe moșia proprietarului. După manual, piedica principală în calea reformei agrare era Camera, dominată de marii proprietari. În aprilie 1864 Adunarea a respins proiectul legii rurale; Cuza n-a primit demisia lui Kogălniceanu și a dizolvat Adunarea. Prin plebiscit a fost adoptat Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris:
- doar domnul avea inițiativa legislativă;
- a apărut Senatul, cu majoritatea membrilor numiți de domn;
- legea electorală rămânea cenzitară, dar mărea mult numărul alegătorilor, care până atunci erau doar cinci mii.
La 28 iunie 1864 Imperiul Otoman și puterile garante au ratificat rezultatele plebiscitului prin Actul adițional.
Legea rurală din 14 august 1864
- Desființa claca, dijma și celelalte obligații față de stăpânii de moșii; clăcașii au fost împroprietăriți.
- Lotul depindea de vitele de tracțiune: fruntași (4 vite), mijlocași (2), pălmași (fără vite).
- Loturile nu puteau fi înstrăinate 30 de ani; răscumpărarea se plătea în 15 ani.
- Țăranii nu puteau primi mai mult de 2/3 dintr-o moșie, așa că marea proprietate a rămas.
Proclamația lui Cuza către săteni anunța că „Claca (boierescul) este desființată pentru de-a pururea”. Consiliul de Stat și guvernul au hotărât ca legea să se aplice de la 23 aprilie 1865. Manualul spune că ea a deschis calea modernizării agriculturii, dar și că dependența țăranilor de marii proprietari a rămas mare.
Școala, dreptul, administrația
| Anul | Reforma |
|---|
| 1860 | Universitatea din Iași |
| 1864 | Universitatea din București |
| 1864 | Învățământ primar obligatoriu și gratuit |
| 1864–1865 | Codul civil, după modelul celui napoleonian: decretat la 26 noiembrie 1864, în vigoare de la 1 decembrie 1865 |
Kogălniceanu amintea că în sesiunile din 1863 și 1864 a obținut votarea legilor comunale și județene, alături de secularizare.
Sudul Basarabiei
Manualul analizează separat județele Cahul, Bolgrad și Ismail (1856–1878). Legea școlară a adus acolo câte o școală primară în fiecare comună, iar în cei 22 de ani de administrație românească regiunea a căpătat și școli secundare: câteva licee și un seminar teologic.
Abdicarea
Conservatorii („albii”) îi reproșau lui Cuza reformele progresiste, iar liberalii radicali („roșii”), puterea centrală întărită peste măsură și tendințele dictatoriale. Ca să-l înlăture, cele două grupări s-au unit în alianța numită „monstruoasa coaliție”. La 11 februarie 1866 conjurații au pătruns în palat și l-au silit să semneze abdicarea. Puterea a trecut la o locotenență domnească (L. Catargiu, N. Golescu, colonelul N. Haralampie), iar din 1866 a domnit Carol I. Cuza, „domnul unirii și al marilor reforme”, cum îl numește manualul, și-a trăit restul vieții peste hotare, în special la Viena și la Florența.
Despre date
Calendarul pe stil nou (gregorian) a fost introdus în România abia în 1919: atunci 1 aprilie a devenit 14 aprilie. De aceea datele din secolul al XIX-lea apar uneori dublu, pe stil vechi și pe stil nou: legea rurală, de exemplu, e dată și ca promulgată la 14/25 august 1864, cu intrarea în vigoare la 23 aprilie/5 mai 1865. Pe această pagină sunt datele din manual și din sursele citate. Unde ele nu se potrivesc, ca la secularizare (în manual proiectul e prezentat la 25 decembrie 1863, iar în ediția lui rusă legea e adoptată la 13 decembrie 1863), ține minte luna și anul.
Termeni
- Secularizare: preluarea de către stat a bunurilor mănăstirilor și ale bisericii.
- Mănăstiri închinate: mănăstiri donate în Evul Mediu unor mănăstiri și patriarhii din afara țării.
- Lovitură de stat: răsturnarea rapidă a regimului și preluarea puterii prin forță.
- Plebiscit: consultarea cetățenilor, care răspund „da” sau „nu” la un act de stat important.
