Ce cere programa
Programa numește tema „Unirea Principatelor Române”; între personalitățile epocii moderne sunt Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu, între noțiuni, protectoratul.
Ideea unirii după 1848
După revoluția din 1848, unirea a devenit problema principală a mișcării naționale. Emigranții pașoptiști au contribuit la internaționalizarea ei. În Moldova, sub domnul Grigore Alexandru Ghica, a apărut ziarul Steaua Dunării, condus de Kogălniceanu, care a devenit centrul forțelor unioniste; după 1856 presa unionistă și-a intensificat propaganda pentru unire.
Tratatul de la Paris (1856)
Războiul Crimeii, început cu ocuparea Moldovei și a Munteniei de armata țaristă, s-a încheiat cu pacea semnată în 1856 la Paris. Pentru Principate tratatul a adus:
- sfârșitul protectoratului rus, instituit după războiul ruso-turc din 1828–1829;
- suzeranitatea otomană, dar sub garanția colectivă a marilor puteri;
- retrocedarea către Moldova a trei județe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad și Ismail;
- câte o adunare ad-hoc în fiecare principat, cu reprezentanți ai tuturor stărilor sociale, care să spună ce organizare dorește țara; alegerile le organiza Poarta.
Adunările ad-hoc (1857)
- Caimacamul Țării Românești, Alexandru Ghica, a sprijinit unioniștii; în Moldova, Nicolae Vogoride li s-a opus, iar listele și rezultatele au fost falsificate.
- La presiunea marilor puteri, Poarta a anulat alegerile; cele noi, ca și cele din Țara Românească (septembrie 1857), au fost câștigate de unioniști.
- La Iași, cei mai activi au fost Costache Negri și Kogălniceanu, care a prezentat rezoluția la 7 octombrie 1857; a fost votată cu 81 de voturi contra 2. La București, rezoluția prezentată de C. Crețulescu a fost votată în unanimitate.
Rezoluția Moldovei cerea, între altele: autonomia, după vechile capitulații cu Poarta; unirea într-un singur stat, cu numele România; un prinț străin, cu tron ereditar, dintr-o familie domnitoare a Europei; o Adunare Obștească legiuitoare. Adunările au fost apoi dizolvate printr-un firman al sultanului.
Convenția de la Paris (1858)
Conferința puterilor garante a lucrat la Paris între 10 mai și 7 august 1858; convenția, semnată la 7/19 august, prevedea:
- numele de Principatele Unite, sub suzeranitatea Porții și protecția colectivă a marilor puteri;
- câte un domn în fiecare țară, ales pe viață dintre pământeni;
- două capitale, două guverne, două adunări legislative;
- Comisia Centrală de la Focșani și Înalta Curte Judecătorească și de Casație, care urmau să uniformizeze legislația celor două principate.
Manualul de clasa a XI-a constată că unirea a rămas nerezolvată. Convenția nu o interzicea însă explicit, iar deviza unioniștilor a devenit „Prin noi înșine”.
Dubla alegere (1859)
- În Moldova, partida națională condusă de Kogălniceanu și Negri l-a propus pe colonelul Alexandru Ioan Cuza (născut în 1820 la Bârlad), care demisionase din funcția de pârcălab al Covurluiului protestând față de amestecul străin în alegerile ad-hoc. La 5 ianuarie 1859 a fost ales cu 48 de voturi din 48.
- La București majoritatea o aveau conservatorii, care îi susțineau pe Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. Cu mii de oameni în jurul adunării, deputatul Vasile Boerescu le-a propus tuturor deputaților să susțină candidatura domnului Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 Cuza a fost ales cu 64 de voturi din 64.
După manualul de clasa a VIII-a, românii au pus astfel Marile Puteri în fața faptului împlinit.
Recunoașterea și unirea deplină
Pentru recunoașterea dublei alegeri s-a ținut o conferință la Paris: Franța, Anglia, Rusia, Sardinia și Prusia erau de acord, Imperiul Otoman și cel Habsburgic se opuneau. Despre Viena manualele spun lucruri diferite: după cel de clasa a VIII-a, acordul ei a fost doar întârziat de izbucnirea războiului franco-austro-piemontez, iar la 2 mai 1859 Imperiul Habsburgic a recunoscut alegerea; după cel de clasa a XI-a, Austria a renunțat la opoziție din cauza înfrângerii din acest război. Poarta a cedat în august 1859 (26 august în manualul de clasa a XI-a, 25 august în cel de clasa a VIII-a).
În martie 1859 Turcia l-a recunoscut pe Costache Negri ca reprezentant unic al Principatelor. Cuza a început și unificarea armatei, cu un singur stat major. Fiecare țară își păstra însă guvernul și parlamentul, iar domnul își împărțea anul între București și Iași. În noiembrie 1861 Poarta, cu acordul puterilor garante, a recunoscut unirea completă, dar numai pe timpul vieții lui Cuza. La 11 decembrie 1861 Cuza a proclamat unirea în noul stat cu numele România; unirea deplină a adus un singur guvern, condus de Barbu Catargiu, cu sediul la București.
Ce a însemnat, după manual
Manualul de clasa a XI-a leagă premisele principale ale Unirii de dezvoltarea internă a celor două țări. Dubla alegere este, pentru el, cel mai important pas și o condiție esențială pentru independența națională; ea a deschis calea reformelor și a fost prima etapă a unității politice depline, cu ecou printre românii de sub stăpânire străină. Ca reacții, citează urările lui Alexandru Hâjdău „din partea Basarabiei” (1858) și rapoarte ale poliției țariste despre atracția Unirii în Basarabia.
Termeni
- Adunare (divan) ad-hoc: adunare specială din 1857, de la Iași sau București, care a cerut prin vot unirea.
- Firman: poruncă scrisă a sultanului, cu pecetea lui și semnătura marelui vizir.
- Caimacam: locțiitorul domnului, cât timp acesta lipsea temporar.
- Protectorat: dependența unui stat de altul, care îi preia politica externă.
