Ce cere programa
Tema deschide genul epic din programa de BAC: cum e construită o operă epică (subiect și discurs), cine povestește (instanțele narative, tipurile de naratori, perspectiva narativă), ce se povestește (acțiunea, sistemul de personaje, cronotopul), momentele subiectului și modurile de expunere. Programa cere și să argumentezi rolul modurilor de expunere într-un text dat. Curriculumul de clasa a X-a recomandă, între textele narative, Alexandru Lăpușneanul de C. Negruzzi, Povestea lui Harap-Alb de I. Creangă și Moara cu noroc de I. Slavici.
Două niveluri ale operei epice
- Subiectul (istoria, fabula): ce se întâmplă, adică faptele și situațiile, așezate în timp. Acțiunea e lanțul acestor fapte, pornit din relațiile dintre personaje.
- Discursul (istorisirea, enunțarea): cum e spusă povestea: vocea naratorului, felul narațiunii, ordinea momentelor.
Instanțele narative
| În afara textului | În interiorul textului |
|---|
| autorul concret, omul real, cu biografie; autorul abstract, cu viziunea lui despre lume | naratorul, vocea ficțională care povestește |
| cititorul concret, persoana reală; cititorul abstract, cel la care s-a gândit autorul | personajele și naratarul, cel căruia i se adresează naratorul |
Naratorul nu e autorul, ci proiecția lui în text.
Tipuri de naratori
- omniscient: știe tot, până la gândurile și intențiile personajelor;
- narator-personaj: e chiar eroul întâmplărilor, în centrul lor;
- narator-martor: a fost de față, dar la margine, și nu știe totul;
- „colportor”: spune ce a auzit de la altcineva, deci autoritatea lui e îndoielnică.
Perspectiva narativă
Arată cine vede și povestește faptele și cât știe naratorul în raport cu personajul.
- „din spate” (focalizare zero): naratorul știe mai mult decât personajul; povestește la persoana a III-a și faptele, și trăirile.
- „împreună cu”: știe cât personajul sau e chiar personajul; persoana I, introspecție, monolog interior, confesiune.
- „din afară”: știe mai puțin; spune doar ce a văzut și a auzit, fără gândurile personajelor și fără judecăți de valoare.
Acțiune, conflict, cronotop
Acțiunea poate fi organizată cronologic, simultan (în planuri alternative), circular (o imagine din incipit revine în final), discontinuu (secvențe, întoarceri în timp), static sau dinamic. Conflictul e exterior, interior sau latent. În sistemul de personaje, cel principal e în conflicte și în episoadele-cheie, cel secundar apare doar în unele episoade, cel episodic într-unul singur (detalii pe pagina Tipologii de personaje). Cronotopul (gr. chronos, „timp”, și topos, „loc”) e termenul lui Mihail Bahtin pentru legătura dintre timp și spațiu în lumea operei.
Momentele subiectului
- 1.Expozițiunea: locul, timpul, atmosfera, primele date despre personaje.
- 2.Intriga: apare conflictul care pornește acțiunea.
- 3.Desfășurarea acțiunii: evenimentele evoluează.
- 4.Punctul culminant: conflictul atinge intensitatea maximă.
- 5.Deznodământul: conflictul se rezolvă și acțiunea se încheie; DEX îl numește partea finală „care aduce soluția intrigii”.
Modurile de expunere
- narațiunea: întâmplări relatate în ordine temporală, modul de bază al epicului;
- descrierea: trăsăturile unui loc, obiect, fenomen sau personaj;
- dialogul: replici legate între ele, care pun acțiunea în mișcare și arată relațiile și reacțiile personajelor;
- monologul: personajul vorbește cu sine, la persoana I, despre gânduri, sentimente, intenții.
Pe textele din curriculum
- Alexandru Lăpușneanul (primul număr al Daciei literare, 1840), prima nuvelă istorică românească: patru capitole, fiecare cu un motto, de la „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…!” la „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…”. Spre final, naratorul spune că domnitorul „lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei”. Tudor Vianu observa că Negruzzi își șterge propria imagine din povestire: în prim-plan stau faptele, nu povestitorul. Pentru nuvelă ca specie, manualul descrie un narator mai ales omniscient, obiectiv, la persoana a III-a; la Lăpușneanul cere totuși să observi intruziunile subiective ale naratorului: „era groază a privi această scenă sângeroasă”.
- Moara cu noroc (Novele din popor, 1881), nuvelă psihologică în 17 capitole. Începe cu sfatul bătrânei, soacra lui Ghiță: „nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”; în ultimul capitol revin vorbele ei: „așa le-a fost dat!...”; manualul vede aici o simetrie între incipit și final. Spațiul e cârciuma din vale, pe drumul de la Ineu; timpul merge de la Sf. Gheorghe până la Paștile anului următor.
- Amintiri din copilărie (în curriculum, la clasa a XI-a): naratorul își povestește la persoana I copilăria din Humulești („între care eram și eu”) și își spune singur „Nică”, iar manualul de clasa a XI-a îl numește pe Nică personajul principal. Povestitorul e chiar eroul: după definiția de mai sus, un narator-personaj.
- Povestea lui Harap-Alb începe cu „Amu cică era odată”, iar naratorul iese din când în când în față, la persoana I: „să încep a depăna firul poveștii”, „Eu sunt dator să spun povestea și vă rog să ascultați”.
La examen
Itemul „Prezintă argumente… care califică fragmentul dat ca pe o narațiune” punctează separat fiecare argument (narator, acțiune, personaj, cronotop, evenimente narate) și fiecare secvență din text care îl ilustrează: un argument fără exemplu ia 1 punct, un exemplu fără explicație, 0.
