Ce cere programa
Programa pune în listă tema „Alianțe și tratate politico-militare în perioada interbelică”. Ea nu leagă noțiunile și personalitățile de teme; din listele ei generale se potrivesc aici noțiunile pact, tratat, securitate colectivă, politică de conciliere și revizionism, precum și Nicolae Titulescu. Ca exemple de sarcini, programa dă o hartă pe care numești statele semnatare ale Micii Înțelegeri și ale Înțelegerii Balcanice, sau scopul diplomației române când a creat alianțe regionale.
Termeni
- Pact: acord scris între state, încheiat mai ales pentru pace sau pentru colaborare.
- Securitate colectivă: apărarea comună a statelor împotriva unui agresor, după reguli fixate printr-un tratat.
- Politică de conciliere: încercarea de a-l liniști pe agresor cu concesii: i se cedează teritorii sau i se acceptă condițiile.
- Revizionism: atitudine care cere revizuirea unui tratat.
Ideea de bază
Manualul spune că, după tratatele de pace, statele au încercat să prevină noi agresiuni: să renunțe la război ca instrument al politicii externe și să creeze un sistem de securitate colectivă. El observă însă că marile puteri își urmăreau în continuare propriile interese, în detrimentul altor state.
Alianțele anilor ’20
- Franța a semnat tratate cu Polonia (1921), Cehoslovacia (1924), România (1926) și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (1927; din 1929 se numește Iugoslavia).
- Mica Înțelegere (Mica Antantă) s-a născut din trei acte defensive: un tratat din 14 august 1920 (Cehoslovacia și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor) și două convenții, din 23 aprilie 1921 (România și Cehoslovacia) și din 7 iunie 1921 (România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor). Toate urmăreau respectarea Tratatului de la Trianon. Organizația era politică și defensivă: voia să păstreze intacte teritoriile celor trei state în fața Ungariei revizioniste și a „tendințelor restauratoare”, cum le numește manualul. După manual, la 14 septembrie 1923, la Praga, ele au semnat și o Convenție militară. Manualul numește Mica Înțelegere prima alianță regională din Europa după Primul Război Mondial.
- România a mai semnat o convenție de alianță cu Polonia (3 martie 1921) și un tratat cu Franța (10 iunie 1926), numit în manual „de alianță”. Tot după manual, guvernul român a aderat la Pactul Briand–Kellogg.
- La Rapallo, la 16 aprilie 1922, Germania și Rusia Sovietică au renunțat reciproc, printr-un tratat, la pretențiile legate de reparații.
Pacte pentru pace
- Conferința de la Locarno (5–16 octombrie 1925). Șapte state au fost la masă: Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Belgia, Polonia și Cehoslovacia. Documentul principal este Pactul de garanție renan. Textul tratatului (art. 1): Germania, Belgia, Franța, Marea Britanie și Italia garantează, împreună și fiecare în parte, status quo-ul teritorial al frontierelor Germaniei cu Belgia și cu Franța. Manualul spune că Germania își asuma un angajament față de Belgia și Franța, iar Marea Britanie și Italia erau garanții lui. La 8 septembrie 1926, Germania a fost primită în Liga Națiunilor.
- Pactul Briand–Kellogg (27 august 1928). L-au semnat 15 state, la Paris: pentru Franța ministrul de externe Aristide Briand, pentru SUA secretarul de stat Frank Kellogg. După manual, inițiativa a pornit de la Kellogg și a fost adresată lui Briand. Părțile condamnau recursul la război și renunțau la el ca instrument de politică națională; diferendele dintre ele trebuiau căutate numai prin mijloace pașnice. Slăbiciunea, după manual: pactul nu avea prevederi clare de pedeapsă. Diplomatul sovietic Maxim Litvinov a invitat România, Polonia, Estonia și Letonia la un text de același fel: Protocolul de la Moscova (9 februarie 1929), o aplicare regională a pactului.
Înțelegerea Balcanică (1934)
La Atena, la 9 februarie 1934, Grecia, Iugoslavia, România și Turcia au semnat pactul. Articolul 1: își garantează reciproc securitatea granițelor balcanice; preambulul vorbește despre menținerea ordinii teritoriale stabilite în Balcani. Pentru România a semnat ministrul de externe Nicolae Titulescu. După manual, la 17 martie 1934, prin Acordurile de la Roma, Italia și Austria susțineau pretențiile revizioniste ale Ungariei.
Drumul spre război
- 18 septembrie 1934: URSS este admisă în Liga Națiunilor.
- 3 octombrie 1935: Italia invadează Etiopia; Liga o condamnă ca agresor și îi aplică sancțiuni economice și financiare.
- 7 martie 1936: Germania denunță Tratatul de la Locarno și ocupă zona demilitarizată Renania; manualul notează că trupele franceze nu au întreprins nimic.
- 25 noiembrie 1936: Germania și Japonia semnează la Berlin Pactul Anticomintern: se informau reciproc despre Internaționala Comunistă și luau în cooperare măsuri de apărare. După manual, la 6 noiembrie 1937 se formează Axa Roma–Berlin–Tokio.
- După manual, Neville Chamberlain (Marea Britanie) și Édouard Daladier (Franța) au ales în fața acestor acte o politică de conciliere.
- 11–12 martie 1938: Germania ocupă Austria (Anschluss), deși Tratatul de la Versailles îl interzicea.
- 29–30 septembrie 1938, München: manualul spune că Chamberlain, Daladier și Mussolini au cedat presiunilor lui Hitler în problema Cehoslovaciei. Acordul, semnat de cei patru, prevede cedarea către Germania a teritoriului sudet german.
- 15 martie 1939: trupele germane ocupă Praga.
- 23 august 1939: Pactul germano-sovietic de neagresiune, cu protocol secret (tema următoare). La 1 septembrie 1939, Hitler atacă Polonia și începe al Doilea Război Mondial.
| Înțelegerea | Data | Statele |
|---|
| Mica Înțelegere | 1920–1921 | România, Cehoslovacia, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor |
| Pactul de garanție renan (Locarno) | 1925 | Germania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Italia |
| Pactul Briand–Kellogg | 1928 | 15 state |
| Înțelegerea Balcanică | 1934 | Grecia, Iugoslavia, România, Turcia |
| Pactul Anticomintern | 1936 | Germania, Japonia |