Ce cere programa
Programa de BAC numește tema „Politica externă a României în perioada interbelică. Nicolae Titulescu – diplomat al păcii” și îl trece pe Titulescu printre personalitățile epocii contemporane. Testul-model din programă citează un discurs al lui Titulescu din 1934, cu lozinca „De la național prin regional la universal”.
Obiectivele
După ce actele Unirii din 1918 au fost recunoscute internațional, guvernele României au urmărit, după manual:
- colaborarea cu toate statele;
- apărarea unității și integrității teritoriale;
- un sistem de alianțe care să dea țării sprijin și securitate;
- menținerea păcii și combaterea revizionismului;
- tratament egal pentru toate națiunile în navigația pe Dunăre și prin strâmtorile Mării Negre;
- mai mulți parteneri economici.
Societatea Națiunilor și alianțele regionale
România a fost membru fondator al Societății Națiunilor, al cărei Pact garanta și statu-quoul ei teritorial. Take Ionescu a propus un bloc „de la Marea Baltică la Marea Egee” (Polonia, Cehoslovacia, România, Iugoslavia, Grecia), împiedicat de neînțelegerile dintre Polonia și Cehoslovacia și dintre Iugoslavia și Grecia. Au rămas alianțe mai mici:
- 3 martie 1921 – convenția cu Polonia: ajutor reciproc la un atac neprovocat la granița de răsărit; reînnoită la 26 martie 1926.
- iunie 1921 – Mica Înțelegere: alianțe bilaterale între România, Cehoslovacia și Iugoslavia, la care Take Ionescu a contribuit alături de Eduard Beneš, pentru statu-quoul fixat la Trianon și Neuilly-sur-Seine. Manualul o numește prima alianță regională din Europa de după război.
Marile Puteri și pactele de pace
- 10 iunie 1926 – tratatul de alianță cu Franța: consultare în caz de atac neprovocat.
- 17 septembrie 1926 – tratatul cu Italia, slăbit de alianța italo-ungară din 5 aprilie 1927 și de sprijinul lui Mussolini pentru revizionismul horthist; invalidat în 1934.
- 27 august 1928 – Pactul Briand–Kellogg, primul tratat care interzicea războiul ca mijloc de rezolvare a conflictelor; România a aderat.
- 9 februarie 1929 – Protocolul de la Moscova: România, URSS, Polonia, Estonia și Letonia aplică pactul imediat între ele.
Securitatea colectivă, 1933–1934
După venirea naziștilor la putere, în 1933, Germania și-a oficializat politica revanșardă și revizionistă, iar asta a încurajat celelalte state revizioniste, mai ales Ungaria. România a sprijinit atunci securitatea colectivă, promovată de Titulescu, ministru de externe în 1932–1936.
- februarie 1933, Geneva – Titulescu, Beneš și Bogoliub Jevtić semnează Pactul de reorganizare a Micii Înțelegeri: un Consiliu Permanent și un Consiliu Economic.
- 3 iulie 1933, Londra – Convenția de definire a agresiunii, cu o contribuție mare a lui Titulescu: teritoriul unui stat este cel asupra căruia el își exercită în fapt autoritatea. Extrasul din convenție reprodus în manual e datat 4 iulie 1933.
- România aderă și la Pactul de neagresiune și conciliere, semnat la Rio de Janeiro la 10 octombrie 1933.
- 9 februarie 1934, Atena – Înțelegerea Balcanică: Grecia, România, Iugoslavia și Turcia își garantează reciproc frontierele balcanice; acordul rămânea deschis altor state din Balcani.
Nicolae Titulescu (1882–1941)
Om politic, diplomat și jurist.
- 1913: ca deputat, ține un discurs remarcat în Adunarea Deputaților – debutul lui politic.
- 1916: cere intrarea României în război alături de Antanta, pentru Transilvania și Bucovina.
- 4 iunie 1920: semnează, alături de Ion Cantacuzino, ca plenipotențiari ai regelui, Tratatul de la Trianon cu Ungaria. Ca ministru la Londra, contribuie la textul tratatului din 28 octombrie 1920 privind Basarabia.
- Din 1920 reprezintă România la Societatea Națiunilor; în 1930 e ales președinte al Adunării Generale, iar în 1931 e reales.
- Ca ministru de externe strânge legăturile cu Iugoslavia, Cehoslovacia și Polonia, contribuie la normalizarea relațiilor cu Ungaria, Bulgaria și URSS și sprijină alianța cu Franța.
- Practică o diplomație preventivă, ca România să nu fie pusă în fața unui fapt împlinit, și încearcă un pact de asistență mutuală cu URSS. La 9 iunie 1934, la Geneva, schimbă cu Maxim Litvinov scrisori care consemnează reluarea relațiilor. Protocolul convenit la Montreux (21 iulie 1936, parafat la 26 iulie) rămâne proiect: Litvinov tergiversează, iar Titulescu e demis.
- Reacționează ferm la ocuparea Renaniei și la războiul civil din Spania; în țară, presa de dreapta și de extremă dreaptă îi cere demisia.
- 1936: după ce prim-ministrul Gheorghe Tătărescu își depune mandatul, Titulescu e înlocuit la Externe de Victor Antonescu. Manualul vede aici sfârșitul unei etape importante a diplomației românești.
Prăbușirea sistemului, 1936–1939
Ocuparea Etiopiei de Italia și a Renaniei de Germania, plus politica conciliatoristă a Franței și a Marii Britanii, au slăbit pacea. În 1938–1939 România a cerut garanții Angliei și Franței (Carol al II-lea la Londra și Paris, noiembrie 1938), păstrând cooperarea cu Germania, cu care a semnat la 23 martie 1939 un tratat economic. Pactul Molotov–Ribbentrop din 23 august 1939 a anulat, după manual, aceste eforturi. La 6 septembrie 1939 Consiliul de Coroană a hotărât neutralitatea și solidaritatea cu Polonia.
Termeni
- Diplomație preventivă: strategie care previne conflictele prin negocieri, dialog și gestionarea tensiunilor.
- Pact de asistență mutuală: acord prin care statele semnatare se obligă să se ajute dacă unul dintre ele este atacat.
- Revizionism: atitudine sau acțiune care cere revizuirea unui tratat, a unei legi sau a unei concepții.
