Ce cere programa
Programa de BAC pune tema „Relațiile româno-sovietice în perioada interbelică” în epoca contemporană și îl trece pe Nicolae Titulescu printre personalitățile epocii. Manualul urmărește tema prin cele două chestiuni puse de România la Copenhaga, în 1920: recunoașterea Basarabiei ca parte a României și restituirea tezaurului.
Ruptura din 1918
- După Marea Unire, trei vecini aveau pretenții teritoriale față de România: Ungaria, Rusia Sovietică și Bulgaria.
- Relațiile cu Rusia Sovietică s-au stricat în ianuarie 1918, când Armata Română a intrat în Basarabia la cererea Sfatului Țării.
- Prin nota din 13/26 ianuarie 1918 guvernul bolșevic a rupt relațiile diplomatice, a expulzat legația română și a declarat tezaurul României aflat la Moscova intangibil pentru „oligarhia română”.
- Prin declarația din 5/18 aprilie 1918 Moscova a refuzat să recunoască Unirea Basarabiei, votată la 27 martie/9 aprilie 1918; manualul numește nelegitim „dreptul” pe care puterea sovietică și-l atribuia asupra ținutului dintre Nistru și Prut.
- Mai târziu, ca prim-ministru (1919–1920, 1932, 1933), Alexandru Vaida-Voevod a formulat poziția României: țara nu e în război cu Rusia și n-o va ataca, dar își va apăra granițele, iar problema Basarabiei fusese rezolvată definitiv în martie 1918.
Tezaurul
Bunurile evacuate în Rusia în 1916–1917 nu erau doar aurul Băncii Naționale. În fragmentul din Marian Voicu citat de manual, aurul era sub o zecime din valoarea lor; restul cuprindea bijuteriile Coroanei, obiecte de artă, colecții numismatice, arhivele statului.
Negocieri fără rezultat, 1920–1924
- Copenhaga, 1920 (după manual, 9–14 februarie): D. Ciotori și M. Litvinov. România a cerut recunoașterea Basarabiei ca parte a ei și restituirea tezaurului.
- Tratatul de la Paris, 28 octombrie 1920: Anglia, Franța, Italia și Japonia au recunoscut drepturile României asupra Basarabiei, fără Rusia Sovietică la masă. Tratatul intra în vigoare după ratificarea tuturor semnatarilor, iar Japonia nu l-a ratificat (după istoricul Nicolae Enciu).
- La 1 noiembrie 1920 Moscova a contestat tratatul și actul Unirii; la 10 noiembrie Bucureștiul a răspuns că Unirea e o chestiune închisă, făcută prin voința populației și confirmată prin tratate.
- Genova, aprilie–mai 1922: Ion I.C. Brătianu a propus trei principii: recunoașterea suveranității României asupra teritoriului ei, nicio bandă înarmată pregătită contra vecinului, restituirea integrală a tezaurului. La 17 mai Gheorghi Cicerin, comisarul sovietic pentru afacerile străine, a răspuns că respectarea statu-quoului dintre RSS Ucraineană și România nu înseamnă recunoașterea granițelor României. Negocierile s-au rupt.
- Viena, 27 martie – 2 aprilie 1924: URSS a cerut un plebiscit în Basarabia, România a cerut respectarea statu-quoului teritorial. Conferința a eșuat.
După Viena: RASSM și Tatarbunar
La 29 iulie 1924 Biroul Politic al PC(b) a hotărât crearea RASS Moldovenești în cadrul RSS Ucrainene, cu hotarul de vest gândit pe Prut; manualul vede aici intenția URSS de a anexa Basarabia. După manual, în septembrie 1924 au fost organizate revolte la Nicolaevca și Tatarbunar, pe care URSS le punea pe seama „exploatării burghezo-moșierești”; statul român le-a oprit.
Pacte de renunțare la război, 1928–1932
- Pactul Briand–Kellogg (Paris, 27 august 1928): semnatarii renunțau la război ca instrument al politicii naționale.
- Protocolul de la Moscova (9 februarie 1929), numit și Protocolul Litvinov, punea pactul în vigoare între Estonia, Letonia, Polonia, România și URSS; pentru România a semnat Carol A. Davila. Poziția Moscovei față de Basarabia a rămas aceeași.
- Riga, 1931–1932: la tratativele pentru un pact de neagresiune Mihail Sturdza a cerut să nu fie pomenit vreun litigiu teritorial, iar B.S. Stomoniakov a răspuns că URSS nu va semna niciodată cu România un pact cu termenii integritate, inviolabilitate, suveranitate. Tratativele s-au rupt.
Apropierea, 1934–1936
- La 9 iunie 1934, la Geneva, Titulescu și Litvinov au schimbat public scrisori și relațiile au fost reluate; de la ruptura din ianuarie 1918 cele două state nu mai avuseseră relații diplomatice. Guvernele își garantau respectul suveranității și renunțau la orice amestec, inclusiv prin propagandă.
- Au urmat o conferință economică (vara lui 1934), ridicarea interdicțiilor pentru mărfurile sovietice și refacerea podului Tighina–Tiraspol (1935). Titulescu a sprijinit diplomatic aderarea URSS la Liga Națiunilor (septembrie 1934).
- La Montreux, la 21 iulie 1936, cei doi au convenit un protocol de asistență mutuală cu hotarul pe Nistru: armata niciunei părți nu trecea Nistrul fără cererea formală a celeilalte. Parafat la 26 iulie 1936, protocolul a rămas proiect; manualul explică aceasta prin tărăgănarea lui Litvinov și prin demiterea lui Titulescu.
Sfârșitul
URSS s-a apropiat de Germania, Litvinov a fost înlocuit cu V. Molotov, pe care manualul îl numește progerman, iar Pactul Ribbentrop–Molotov (23 august 1939) a dus la anexarea Basarabiei, a nordului Bucovinei și a ținutului Herța, la 28 iunie 1940.
Termeni
- Însărcinat cu afaceri: diplomatul care își reprezintă guvernul în locul ambasadorului sau când acesta lipsește.
- Protocol: act diplomatic cu valoare de acord internațional, care consemnează hotărârile unei conferințe.
- Tezaur de stat: toate bunurile pe care le are statul la un moment dat.
